Acasă Istorii din spatele culisei Patimi pentru CEDO: Cine din moldoveni ar putea să ajungă judecător în...

Patimi pentru CEDO: Cine din moldoveni ar putea să ajungă judecător în instanţa europeană

0

Victoria Dianei Scobioală în concursul pentru desemnarea unui judecător din partea Republicii Moldova s-a vehiculat în anumite cercuri din breasla judecătorească înainte de a începe concursul şi chiar înainte de formarea Comisiei pentru selectarea candidaţilor. După ce directoarea de la Institutul Naţional al Justiţiei a ieşit în finală împreună cu foştii colegi Vladimir Grosu şi Nicolae Eşanu, discuţiile privind presupusa aranjare a concursului în favoarea Dianei Scobioală au avansat, suspiciunile fiind alimentate şi de unele scandaluri care au avut loc pe durata desfăşurării concursului, transmite SafeNews.md cu referire la gazeta de chișinău.

Cu mai bine de o lună înainte de a da start concursului, în culisele justiţiei moldoveneşti se vehicula că Diana Scobioală este preferata administraţiei prezidenţiale a lui Igor Dodon pentru desemnarea de judecător la CEDO şi că ar fi fost promovată de cumătrul ei, Nicolae Posturusu, şeful administraţiei prezidenţiale.

Scenariu în culise

Prima parte a presupusului scenariu prevedea ca în comisia de concurs să fie incluse mai multe persoane care să acorde cel mai mare punctaj pentru Diana Scobioală. Astfel, în final, să fie desemnaţi trei candidaţi, printre care şi Diana Scobioală. O altă parte a scenariului urma să fie acţiunile de lobby în instituţia de la Strasbourg, astfel încât să fie aleasă anume Diana Scobioală dintre cei trei finalişti ai concursului. Misiunea respectivă ar fi revenit fostului judecător al CEDO, Mihai Poalelungi, şi şefei Misiunii diplomatice a Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Corina Călugăru, ambii fiind în relaţii amicale cu Diana Scobioală.

Totodată, miza ar fi fost pusă şi pe criteriul de gen. Diana Scobioală, fiind singura femeie din cei trei candidaţi, cei de la Strasbourg urmând să o aleagă anume pe ea.

Acest scenariu ar fi fost elaborat şi regizat de Posturusu, care, pe lângă interesul de a promova în instanţa europeană o persoană din anturajul său, ar fi avut misiunea din partea lui Igor Dodon de a nu admite să ajungă la CEDO o persoană care nu-i este loială.

Cumătrismul

Un alt scandal legat de componenţa Comisiei ţine de judecătoarea Curţii Supreme de Justiţie, Tamara Chişcă-Doneva. Imparţialitatea acesteia ca membră a Comisiei a fost pusă la îndoială – că este cumătră cu fosta sa colegă de la CSJ, Iulia Sârcu, mama Dianei Scobioală. Tamara Chişcă-Doneva a declarat pentru Ziarul de Gardă că acest fapt nu va influenţa deciziile sale.

Fadei Nagacevschi este cumătru cu Vladislav Gribincea, un alt aspirant la funcţia de judecător la CEDO. Ultimul i-a cerut lui Nagacevschi să se abţină de la evaluarea sa, dar ministrul nu a dat curs solicitării cumătrului.

Materialul în întregime îl găsiți aici.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.