Victoria Furtună, lidera partidului politic „Moldova Mare”, a prezentat într-o declarație publică principalele linii ale programului politic al formațiunii. Aceasta susține că obiectivele enunțate sunt însoțite de soluții concrete, elaborate de specialiști, și nu reprezintă simple lozinci electorale.
Printre prioritățile anunțate se numără:
• Relansarea economică, printr-un plan de industrializare deja elaborat și aflat în etapa de pregătire legislativă;
• Responsabilizarea clasei politice, printr-un proiect de lege care ar urma să sancționeze nerespectarea promisiunilor electorale și să introducă instrumente suplimentare de control civic;
• Combaterea inegalităților sociale și sprijin pentru diasporă, prin facilități fiscale, programe de sprijin pentru afaceri și reforme în sistemul de pensii;
• Protejarea identității naționale, cu accent pe recunoașterea limbii moldovenești ca limbă de stat, în contextul respectării multiculturalismului;
• Neutralitate și independență în politica externă, cu menținerea Moldovei în afara alianțelor militare și refacerea relațiilor economice internaționale.
Victoria Furtună a declarat că programul partidului are la bază „o înțelegere adecvată a realității” și că „fiecare obiectiv este însoțit de soluții pregătite și analizate de echipe de experți”.
Partidul „Moldova Mare” este în prezent într-un proces de consolidare și urmează să anunțe oficial componența echipei și structura de conducere în perioada următoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.