Partidul Comunist din China marchează în 2021 un secol de existenţă, prilej cu care a adoptat o rezoluţie referitoare la propria istorie care întăreşte şi mai mult influenţa preşedintelui Xi Jinping. „Gândirea lui este chintesenţa culturii şi sufletului chinez, iar prezenţa sa în inima partidului este de importanţă decisivă pentru promovarea procesului istoric al marii înnoiri a naţiunii chineze”, se arată în rezoluţie.
„Partidul şi poporul au luptat timp de un secol, scriind epopeea cea mai magnifică din istoria de milenii a poporului chinez”, se arată în rezoluţia adoptată cu uşile închise de cei aproape 400 de membri ai Comitetului central al PCC.
„Socialismul chinez a intrat într-o nouă eră de la venirea la putere a lui Xi Jinping, la sfârşitul lui 2021”, conform unui extras din rezoluţie difuzat de agenţia Xinhua.
„Gândirea (lui Xi Jinping) este chintesenţa culturii şi sufletului chinez”, iar prezenţa sa „în inima” partidului „este de importanţă decisivă pentru promovarea procesului istoric al marii înnoiri a naţiunii chineze”, se mai afirmă în rezoluţie.
În 100 de ani, Partidul Comunist Chinez a adoptat doar două rezoluții consacrate istoriei sale
În cei 100 de ani ai săi, PCC nu a mai adoptat până acum decât două rezoluţii consacrate istoriei sale şi de fiecare dată înainte de a începe un nou capitol politic, notează AFP. Prima a fost 1945 şi a întărit autoritatea lui Mao Zedong, cu patru ani înaintea instalării la putere a comuniştilor, iar a doua, în 1981, i-a dat ocazia lui Deng Xiaoping să întoarcă pagina maoismului, recunoscând „erorile” Marelui cârmaci, într-un moment de lansare a unor reforme economice.
În ce-l priveşte, Xi Jinping este frecvent calificat drept cel mai puternic lider chinez după Mao. Devenit secretar general al PCC în 2012, iar în 2013 preşedintele Republicii Populare, Xi a determinat modificarea constituţiei chineze, în 2018, astfel ca să poată rămâne în fruntea ţării mai mult de două mandate, iar „gândirea” sa a fost înscrisă în legea fundamentală, la fel ca a lui Mao, relatează Xinhua, citată de Agerpres.
Ascensiunea sa a fost însoţită de o reprimare a tuturor formelor de contestare, fie că a fost vorba de Hong Kong sau Xinjiang, iar mai nou Xi poartă şi aureola „victoriei” asupra pandemiei, deşi mai apar focare sporadice de coronavirus şi în această ţară unde a fost detectată prima dată epidemia, acum aproximativ doi ani.
Xi Jinping va fi fără îndoială reales în toamna anului viitor pentru un al treilea mandat, ceea ce nu s-a mai întâmplat din epoca maoistă, cu toate că va atinge vârsta limită de 68 de ani impusă tradiţional liderilor chinezi, mai notează AFP.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.