Parlamentul se va convoca astăzi, 23 decembrie, într-o ședință a unei sesiuni extraordinare, pentru a dezbate Moțiunea de cenzură asupra activității Guvernului.
Amintim că un număr de 34 de deputați ai fracțiunilor Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Platforma DA și Partidul Democrat din Moldova (PDM) au semnat textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu.
Moțiunea a fost depusă în Parlament la 16 decembrie.
Potrivit autorilor documentului, Guvernul Chicu, învestit în noiembrie 2019, a eșuat lamentabil în procesul de atenuare a consecințelor pandemiei COVID-19 și a crizei economice.
Ultima ședința a Parlamentului a avut loc la 16 decembrie, ședință care a durat până aproape de miezul nopții.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.