Acasă Comunicate de presă Parlamentul sugerează conducerii ANRE să ia act de votul de neîncredere

Parlamentul sugerează conducerii ANRE să ia act de votul de neîncredere

0

Conducerea Parlamentului reconfirmă votul de neîncredere acordat administrației ANRE și sugerează conducerii agenției să ia act de hotărârea Parlamentului din 12 martie privind rezultatul audierilor cu privire la creșterea prețurilor la carburanți.

O scrisoare în acest sens a fost adresată Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de către vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, drept răspuns la explicațiile oferite de conducerea instituției pe marginea creșterii bruște a prețurilor la carburanți.

„Adresa semnată de vicespeaker reiterează constatările Hotărârii Parlamentului, potrivit căreia în perioada de criză pandemică și criză economică, regulatorul național nu a întreprins nicio măsură în vederea prevenirii scumpirii prețurilor la carburanți, precum și nu a avut un rol proactiv în vederea prevenirii creșterii bruște a prețurilor acestora. Există suspiciuni rezonabile privind încurajarea și susținerea indirectă a înțelegerilor de cartel de pe piață”, se arată într-un comunicat.

Prin urmare, Batrîncea sugerează directorului general al Consiliului de Administrație al ANRE să ia act de prevederile articolului 3 al Hotărârii, prin care Parlamentul apreciază activitatea conducerii Agenției Naționale pentru Reglementare in Energetica drept fiind una ineficientă și îi acordă vot de neîncredere.

”ANRE este o instituție independentă care își îndeplinește misiunea și atribuțiile în stricta conformitate cu legea. Orice presiune de natură politică constituie o amenințare la adresa independenței instituției…”, a menționat Veaceslav Untilă, directorul general al Consiliului de Administrație al agenției.

La fel, Untilă consideră că ANRE ”este injust învinuită de inacțiuni și intervenție tardivă pe piață în vederea prevenirii scumpirii carburanților”.

Amintim că, pe 12 martie, Parlamentul a calificat activitatea conducerii ANRE și a Consiliului Concurenței drept ineficientă. 

Deputații au acordat vot de neîncredere conducerii ANRE și au cerut demisia Consiliului de Administrație al acesteia. Hotărârea a venit drept urmare a creșterii bruște a prețurilor la carburanți.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.