Parlamentul European a votat proiectul de rezoluție prin care condamnă în „cei mai fermi termeni posibili invazia militară a Rusiei împotriva Ucrainei”. Astfel, dintre cei 676 de eurodeputați prezenți la ședință, 637 s-au pronunțat pentru, 13 contra, iar 26 s-au abținut.
Rezoluția a fost votată în cadrul ședinței plenare extraordinare organizate în contextul invadării Ucrainei de către Rusia, la care au participat președintele Ucrainei Vladimir Zelenski și președinții Consiliului European și Comisiei Europene, Charles Michel, respectiv Ursula von der Leyen.
„Astfel, în rezoluție este menționat că UE condamnă în termenii cei mai fermi atacul Rusiei asupra Ucrainei. Ucraina este o națiune independentă și suverană, iar integritatea sa teritorială nu este negociabilă. Invazia este nejustificată și ilegală. Aceasta reprezintă o amenințare la adresa stabilității europene și regionale, precum și la adresa ordinii mondiale bazate pe norme. Atacul vizează modelul nostru de societate democratică. Nu poate rămâne fără răspuns.
Rămânem fermi în unitatea noastră, în hotărârea noastră și în răspunsul nostru la agresiunea neprovocată a Rusiei. Parlamentul European sprijină un răspuns european și internațional fără precedent, inclusiv sancțiuni noi și severe care să garanteze că Kremlinul va fi tras la răspundere pentru acțiunile sale”.
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a luat cuvântul în cadrul ședinței și a cerut UE „să demonstreze că sunt alături de poporul ucrainean” și a declarat că „UE va fi mult mai puternică împreună cu Ucraina”.
„Nici nu știu cum să ma adresez. Nu pot spune nici bună ziua, nici bună seara. Această zi nu este deloc una bună pentru noi. M-am bucurat să văd ce a fost în cadrul ședinței. Simt vibrația și atmosfera din sală. E cincea zi de invazie. Eu nu citesc de pe o foaie un discurs. Am trecut la realitate și trebui să o confruntăm. Ne dăm viața pentru valori. Dăm ce avem mai bun. Ucrainenii sunt incredibili. Noi o să reușim, o să depășim. Mă bucur că nu numai vorbiți. Noi vom învinge. Luptăm să supraviețuim. Luptăm pentru a fi membri cu drepturi egale. UE va fi mult mai puternică cu noi. UE fără Ucraina nu va exista. Vă rog să ne demonstrați că sunteți cu noi. Atunci viața va învinge asupra morții”, a declarat Zelenski într-o intervenție în cadrul ședinței.
Uniunea Europeană va analiza cu seriozitate cererea Ucrainei de aderare la blocul comunitar și va trebui să facă alegerea potrivită într-o manieră hotărâtă și clară. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului European, Charles Michel. El a vorbit în plenul Parlamentului European după ce liderul de la Kiev, Vladimir Zelenski, a fost aplaudat în picioare urmare a unui discurs ținut prin videoconferință din țara sa, invadată de Rusia
În a cincea zi de război provocat de Federația Rusă, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a semnat astăzi – 28 februarie, cererea de aderare la Uniunea Europeană conform unei proceduri speciale.
La ceremonia de semnare au participat speaker-ul Radei Supreme Ruslan Stefachuk și prim-ministrul Denys Shmygal.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.