Pandemia COVID-19 nu se află încă sub control, în pofida faptului că mulţi cred în mod greşit că noul coronavirus SARS-CoV-2 a fost înfrânt, avertizează însărcinata Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) cu gestionarea pandemiei COVID-19, Maria Van Kerkhove, relatează AFP.
Potrivit lui Van Kerkhove, 3,1 milioane de contaminări noi cu noul coronavirus şi 54.000 de decese au fost raportate săptămâna trecută în lume, însă bilanţul real este cu mult mai mare, transmite SafeNews.md cu referire la News.ro.
”Situaţia este în continuare incredibil de dinamică. Iar ea este dinamică pentru că nu controlăm acest virus”, a subliniat epidemiologul american marţi, într-o discuţie în direct pe reţele de socializare ale OMS.
”Nu am scăpat încă. Suntem întru totul în mijlocul acestei pandemii. Dar unde anume în mijlocul ei, nu ştim încă, pentru că, sincer, nu folosim instrumentele pe care le avem la dispoziţie în prezent pentru a ne apropia de sfârşit”, a subliniat ea.
”În unele oraşe, vedem unităţi de terapie intensivă şi spitale saturate şi oameni care mor, în timp ce în stradă oamenii se comportă ca şi cum (epidemia) s-a terminat definitiv”, a deplâns ea.
Experta a subliniat de asemenea că decesele vizează larg persoane care nu au fost vaccinate.
Potrivit unor date furnizate de către ţări care comunică aceste informaţii, ”rata spitalizării şi deceselor este de departe” cea mai mare ”în rândul celor care nu s-au vaccinat”, a declarat ea.
Maria Van Kerkhove a denunţat, de asemenea, dezinformarea şi ideile false care circulă pe Internet cu privire la COVID-19.
”Rezultatul este că oameni mor. Nu putem îndulci asta”, a subliniat ea.
OMS este pe cale să studieze evoluţia pe care o poate avea pandemia COVID-19 în următoarele trei până la 18 luni.
”Avem în continuare apropiaţi care nu s-au vaccinat, fie pentru că nu au acces (la vaccinuri anti-COVID), fie pentru că refuză sau nu pot să fie vaccinaţi, şi putem, astfel, să vedem intensificări puternice” ale epidemiei, a subliniat ea.
Van Kerkhove a avertizat că noul coronavirus, chiar dacă va ajunge să fie controlat, este aici pentru a dura.
”Posibilitatea eradicării virusului sau eliminarea acestui virus la nivel mondial a fost pierdută de la bun început. Ea a fost pierdută, pentru că nu am atacat, la nivel mondial, acest virus cât mai viguros posibil”, şi-a exprimat ea regretul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.