Până aici a fost! Maia Sandu, cu ochii pe Procuratura Generală – ”Scoatem din sistem toți judecătorii corupți, indiferent cine sunt ei și de unde vin”.
În cadrul unei emisiuni la postul național de televiziune, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că:
”în Procuratură sunt și oameni cinstiți, nu trebuie să generalizăm, dar sunt și oameni care îi scot basma curată pe unii, le promit protecție din partea Procuraturii. Procurorii care astăzi stau la masă cu hoții și pun la cale fel de fel de chestii, trebuie să plece din sistem”.
Maia Sandu spune că își dorește să fie curățat sistemul de judecători corupți, totodată recunoaște că ne putem pomeni cu un deficit de cadre.
”Astăzi judecătorii corupți își vând deciziile, iar apoi statul trebuie să plătească pentru asta. (…) Noi ne dorim să scoatem din sistem toți judecătorii corupți, indiferent de unde vin, indiferent pe cine au în spate. (….) Poate fi o problemă că nu vom avea suficienți procurori cinstiți, dar vom găsi o soluție. Îi vom aduce de la facultate, vom găsi o soluție ”, a declarat Maia Sandu.
Întrebată dacă îi va cere procurorului general, Alexandr Stoianoglo să demisioneze, președinta Maia Sandu a declarat ”că de fiecare dată i-a cerul procurorului să demonstreze rezultate”, dar deocamdată nu le-a văzut.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.







Sistemul judecatoresc și al procurorilor ar reveni la normalitate, dacă ar exista mai multa transparenta, fără suplusirile finanaciate primite de la ex presedintele Timofti. In legislatie ar exxista o limită pentru a demonstra vinovătia dar nu sa taraganeze dosarele cu anii…Daca unora li s-ar retrage încrederea acordata. Dacă există temei de a-i propune demisia
Banditul dodon si gasca Hotilor comunosocialista e devina de stuatia deplorabila in RM !!!
dodon la sopon !