Procuratura Anticorupție a renunțat la învinuirile aduse co-proprietarului rețelei de benzinării ”Vento”, Igor Borș, care acum doi ani fusese reținut, iar ulterior, timp de aproximativ un an – deținut în arest preventiv, anunță Procuratura Generală într-un comunicat de presă.
Amintim că, pe 3 martie 2018, Procuratura Anticorupție anunța despre reținerea omului de afaceri, care împreună cu alți șase presupuși complici au fost învinuiți de spălare de bani și evaziune fiscală, în scopul obținerii controlului şi dobândirea proprietății asupra stațiilor PECO ce aparțineau unei întreprinderi mixte cu capital străin.
Procurorul de caz a organizat atunci percheziționarea, reținerea, menținerea persoanelor în arest de la două până la unsprezece luni, fiindu-le sechestrate și averile. Ulterior, același procuror i-a scos pe toți de sub urmărire penală, unicul figurant deferit justiției fiind co-proprietarul rețelei de benzinării, Igor Borș.
Precizăm că, la baza urmăririi penale a acestuia a stat actul emis în urma unui control fiscal, efectuat la insistența Procuraturii Anticorupție la respectivul agent economic pentru perioada de până la venirea co-proprietarului în afacere.
Menționăm că, Igor Borș era doar co-proprietar, împreună cu fratele său, neavând nici o funcție executivă și nerealizând în acest sens nici o activitate de administrare a acestei întreprinderi. În prezent, acțiunile poliției și ale procurorilor anticorupție care au gestionat acest dosar constituie obiectul unei anchete penale, în curs de desfășurare, despre rezultatele căreia Procuratura va informa suplimentar.
Numele fraților Andrian și Igor Borș, co-proprietari ai rețelei de benzinării ”Vento”, se regăsește în lista celor 38 de dosare, care ar reprezenta rezultatul unor comenzi politice și care au dus la urmărirea penală și judecarea, pe nedrept, a mai multor persoane.
În luna iunie 2020, Procuratura Generală a informat publicul despre primul bilanț al evaluării acestor dosare, inclusiv despre clasarea cauzei penale în privința lui Andrian Borș, care a reușit să scape, la acea perioadă, de arest, fiind plecat peste hotare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.