Acasă Justiţie PA contestă blocarea dosarului de învinuire a fostei președinte a Comitetului de...

PA contestă blocarea dosarului de învinuire a fostei președinte a Comitetului de Direcție Victoriabank

0

Procuratura Anticorupție a depus astăzi recurs împotriva deciziei judecătorului de instrucție care, acum câteva zile, a anulat ordonanța procurorului de disjungere a dosarului în privința fostei președinte a Comitetului de Direcție al Victoriabank. Prin această decizie, magistratul ar fi acționat în afara competențelor atribuite prin lege, subrogând atribuțiile procesuale ale procurorului, implicându-se, de facto, în fondul cauzei, se menționează într-un comunicat de presă.

„Prin urmare, decizia judecătorului de instrucție este neîntemeiată și contrară legii, Curtea de Apel Chișinău urmând să corecteze greșeala admisă. Precizăm că dosarul disjuns, în care ex-președinta este învinuită pentru două capete de acuzare, urma să ajungă în instanța de judecată încă acum două luni, după ce procurorii au acumulat suficiente probe pentru a o deferi justiției”, susțin procurorii.

În plus, Procuratura consideră că prin decizia adoptată, judecătorul ar fi urmărit scopul ”scăpării” învinuitei de răspundere penală, motiv pentru care instituția examinează posibilitatea tragerii magistratului la răspundere.

Amintim că la o distanță de mai bine de două luni, de când procurorul general, Alexandr Stoianoglo anunța cu mare fast că urmărirea penală în cazul implicării băncii Victoriabank în furtul miliardului a fost încheiată, iar cauza penală va ajunge în curând pe masa judecătorilor, starea lucrurilor însă nu a evoluat. Ba din contra. Urmărirea penală în privința fostei președintă a Comitetului de Direcție a instituțiției bancare, Natalia Politov-Cangaș, despre care Stoianoglo spunea că a fost trimisă pe banca acuzaților a fost prelungită.

O decizie în acest sens a fost adoptată, luni, 9 noiembrie, după ce Judecătoria Chișinău cu sediul Ciocana a decis admiterea plângerii depusă în interesul Nataliei Politov-Cangaș, împotriva actelor ilegale ale organului de urmărire penală.

Despre acest fapt portalul nostru SafeNews.md a scris la începutul acestei săptămâni.

EXCLUSIV // DOC// Stoianoglo, între VORBE și REALITATE: Natalia Politov-Cangaș NU a mai ajuns pe banca acuzaților în dosarul ”furtul miliardului”


Notăm că, fosta președintă a Comitetului de Direcție al băncii este cercetată în libertate, după ce încă în luna martie curent, aceiași instanță de judecată a respins demersurile procurorilor de arestare preventivă a persoanei învinuite.

Conform legislației procesual-penale, doar procurorul poate dispune de dreptul discreționar de a decide asupra modului în care urmează să se desfășoare urmărirea penală (inclusiv aspecte de metodică și tactică), pe care fapte infracționale ancheta poate fi terminată și cu care episoade poate merge în instanța de fond pentru a obține un verdict judiciar.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.