Ediția 2021 a concursului muzical Eurovision va fi organizat într-un format limitat în orașul olandez Rotterdam în luna mai din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, au spus miercuri organizatorii, potrivit Reuters. Unele dintre interpretări vor fi susținute în oraș într-o manieră de ”distanțare socială”, au precizat organizatorii, fără să specifice dacă va fi permis accesul publicului, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.
Unele dintre delegații ar putea trimite interpretări înregistrate.
”Concursul muzical Eurovision își va face cu siguranță mult așteptata revenire în luna mai a acestui an în ciuda pandemiei, însă, în condițiile actuale, este în mod regretabil imposibil să desfășurăm evenimentul în maniera în care eram obișnuiți”, a precizat Martin Osterdahl, supervizorul executiv al evenimentului, într-un comunicat.
Olanda găzduiește cea de-a 65-a ediție a evenimentului, care atrage un număr de circa 200 de milioane de telespectatori, după ce cântărețul olandez Duncan Laurence a câștigat ediția din 2019, cu melodia ”Arcade”.
După ce concursul a fost anulat în 2020, la scurt timp după debutul pandemiei de coronavirus în Europa, anul acesta, semifinalele se vor desfășura pe 18 și 20 mai, iar finala pe 22 mai, la competiție participând 41 de țări.
Organizatorii au spus în octombrie că iau în considerare patru opțiuni pentru desfășurarea evenimentului pe ”Ahoy Arena” din Rotterdam, de la o versiune relativ normală cu un public de mii de spectatori la una cu un auditoriu restrâns, care să respecte măsurile de distanțare socială, sau cu totul în absența publicului.
Miercuri, organizatorii au spus că încă analizează posibilitatea unui scenariu în care o parte dintre invitați ar putea participa cu respectarea ”măsurilor stricte de sănătate și securitate, inclusiv testări frecvente pentru COVID-19”.
Aceștia au mai precizat însă că acest plan ar putea să fie redus ”în mod realist” și că vor returna oricum banii pentru biletele achiziționate până în prezent. O decizie finală în ceea ce privește prezența publicului ar putea fi luată abia la mijlocul lui aprilie, a precizat un purtător de cuvânt.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.