Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a anunţat joi condamnarea la moarte a şase bărbaţi acuzaţi de „colaborare” cu Israelul, potrivit unui comunicat al acestei grupări radicale. Organizaţiile de apărare a drepturilor omului din Fâşia Gaza au cerut Hamas să reducă numărul condamnărilor la moarte.
Tribunalul militar al Hamas a afirmat că a judecat „un anumit număr de informatori, dintre care şase au fost condamnaţi la moarte, alţii la închisoare pe viaţă, la muncă forţată, iar unul a fost achitat”.
În 2018, şase persoane, între care o femeie, au primit sentinţa capitală prin spânzurare pentru „colaborare” cu Israelul, iar cu un an înainte trei persoane au fost spânzurate după ce au fost recunoscute vinovate de asasinarea unui comandant al mişcării islamiste.
Hamas a declarat joi că tribunalul „a urmat procedurile legale”, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Legislaţia palestiniană cere ca preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) să-şi dea aprobarea pentru sentinţele capitale, dar Hamas ignoră acest aspect.
Organizaţiile de apărare a drepturilor omului din Fâşia Gaza au cerut Hamas să reducă numărul condamnărilor la moarte.
Centrul Al-Mezan pentru drepturile omului, cu sediul în Gaza, a denunţat la începutul lunii „interminabilele condamnări la moarte pronunţate de tribunalul militar” din enclava palestiniană.
În 2005, armata israeliană s-a retras unilateral din Fâşia Gaza, după care a impus o blocadă terestră, aeriană şi maritimă, întărind-o în 2007, când Hamas a cucerit puterea în Gaza în urma unor lupte fratricide cu mişcarea Fatah a lui Mahmoud Abbas, preşedintele ANP.
De atunci, Hamas şi Israelul s-au înfruntat în patru conflicte (2008, 2012, 2014 şi 2021).
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.