Cel puţin opt persoane – inclusiv cinci copii – au fost ucise duminică, de Eid al-Fitr, la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, într-un atac israelian vizând o casă şi un cort în care se aflau persoane deplasate, anunţă salvatori din cadrul Apărării Civile din Fâşia Gaza, după ce Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas au anunţat sâmbătă că au primit o propunere în vederea unui armistiţiu de la mediatori, relatează AFP.
”Opt martiri, inclusiv cinci copii, au fost ucişi într-un atac aerian israelian asupra unei case şi unui cort în care se aflau persoane deplasate, la Khan Yunis, (duminică) înainte de zori”, declară AFP un purtător de cuvînt al Apărării Civile, Mahmoud Bassal.
Atacul a avut loc duminică – în prima dintre cele două zile ale sărbătorii Eid al-Fitr care marchează sfârşitul lunii de post a Ramadanului -, după ce Israelul şi Hamasul au anunţat sâmbătă că au primit o nouă propunere în vederea unui armistiţiu de la mediatori.
Un armistiţiu fragil, care a intrat în vigoare la 19 ianuarie, după peste 15 luni de Război în Fâşia Gaza, s-a prăbuşit la 18 martie, când Israelul şi-a reluat bombardamentele aeriene şi ofensiva terestră în Fâşia Gaza.
Mediatorii – Egiptul, Qatarul şi Statele Unite – continuă să depună eforturi în vederea restabilirii armistiţiului şi obţinerii ostaticilor israelieni ţinuţi în enclavă.
Sâmbătă seara, un oficial de rang înalt din Hamas a anunţat că gruparea a aprobat o nouă propunere în vederea unei încetări a focului a mediatorilor.
El a cerut Israelului să susţină această propunere.
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a confirmat primirea acestei propuneri, însă a anunţat că, drept răspuns, a făcut o contrapropunere.
Detaliile acestor eforturi de mediere rămân confidenţiale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.