Autorităţile pentru securitate naţională din Kârgâzstan au arestat opt actuali şi foşti angajaţi ai instituţiei media independente Kloop, suspectaţi de incitare la revoltă şi nesupunere, pe fondul unei reprimări extinse a presei în ţara central-asiatică, transmite joi Reuters, preluată de Agerpres.
Avocaţii instituţiei au declarat că patru jurnalişti de la Kloop – cunoscuţi pentru relatările anticorupţie – au fost arestaţi miercuri după ce autorităţile le-au percheziţionat apartamentele şi le-au confiscat echipamente electronice.
Arestările au continuat și în cursul zilei de joi.
Ei sunt acuzați de incitare la nesupunere în masă şi nerespectarea oficialităţilor guvernamentale, fapte pentru care pot primi pedepse de până la 10 ani de închisoare.
Şeful administraţiei prezidenţiale, Dairbek Orunbekov, a scris pe social media că lucrătorii din media arestaţi „au răspândit informaţii false” şi au publicat materiale „orientate împotriva statului”.
Rinat Tuhvatşin, cofondator al Kloop, a afirmat că acuzaţiile guvernului sunt inventate.
Syinat Sultanalieva, cercetătoare pentru Asia Centrală în cadrul organizaţiei neguvernamentale Human Rights Watch, a condamnat detenţiile drept „încă un exemplu al reprimării continue a libertăţii de exprimare de către autorităţile kârgâze”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.