Naţiunile Unite au anunţat, joi, că vor avea nevoie de cel puţin 41 de miliarde de dolari în 2022 pentru a salva 183 de milioane de persoane dintre cele mai vulnerabile într-o lume devastată de COVID-19, conflicte şi schimbări climatice, relatează AFP.
În total, după cum anticipează Oficiul pentru coordonarea afacerilor umanitare al ONU (OCHA), 274 de milioane de persoane vor avea nevoie de un ajutor de urgenţă anul viitor, o creştere cu 17% în raport cu anul 2021, când s-a înregistrat deja un număr record, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.
Aceasta înseamnă o persoană din 29 pe plan mondial.
Niciodată numărul de persoane care au nevoie de ajutor „nu a fost atât de ridicat”, a subliniat Martin Griffiths, subsecretar general al ONU pentru afaceri umanitare, în cursul unei conferinţe de presă la Geneva.
Acordarea de ajutoare atâtor oameni, potrivit acestuia, „nu poate dura, dar trebuie să dureze”.
Dacă pentru anul viitor a fost estimată ca fiind necesară o sumă de 41 de miliarde de dolari pentru a ajuta persoanele cele mai vulnerabile în 63 de ţări, pentru anul acesta a fost nevoie de 35 de miliarde de dolari şi mai puţin de jumătate în urmă cu patru ani.
În acest raport anual de referinţă al OCHA publicat joi, Afganistanul, Etiopia şi Myanmar figurează alături de schimbările climatice printre problemele cele mai stringente.
Ca să nu mai vorbim de pandemia de COVID-19, care va intra la începutul anului 2022 în cel de-al treilea an, cu un bilanţ de 5 milioane de morţi oficial, probabil de două-trei ori mai mult, conform OMS.
Pandemia de COVID-19 a aruncat circa 20 de milioane de persoane într-o sărăcie extremă în cursul acestui an, subliniază raportul. De asemenea, a aruncat sistemele de sănătate din multe ţări în haos, cu efecte nocive asupra luptei împotriva altor flageluri precum HIV, tuberculoza sau paludismul. Anul acesta, 23 de milioane de copii nu au putut primi vaccinurile de bază.
În acelaşi timp, încălzirea climatică şi mulţimea de catastrofe naturale pe care le aduce ar putea constrânge la strămutare în propria ţară circa 216 milioane de persoane până în 2050.
Totodată schimbările climatice fac din foamete „o posibilitate pe cât de reală, pe atât de terifiantă pentru 45 de milioane de persoane în 43 de ţări”, avertizează raportul.
„Fără o acţiune durabilă şi imediată, 2022 s-ar putea dovedi catastrofal” într-o lume unde 811 milioane de persoane suferă deja de malnutriţie, conform textului.
În acelaşi timp, în Afganistan, unde decenii de conflict s-au suprapus unei secete devastatoare şi unei economii în cădere libere de la venirea la putere a talibanilor în august, două treimi din populaţie are nevoie de ajutor, iar nouă milioane de persoane sunt în pragul foametei. ONU are nevoie de 4,5 miliarde pentru 22 de milioane de afgani anul viitor, potrivit raportului OCHA.
Yemenul şi Siria, afectate de conflicte de durată, au de asemenea nevoie de ajutor, dar nevoile Etiopiei sunt considerate deosebit de acute după ofensiva forţelor guvernamentale împotriva rebelilor Tigray.
Acest război brutal, care durează de peste un an, a provocat strămutarea a milioane de persoane.
Potrivit raportului OCHA, 26 de milioane de persoane depind de ajutorul umanitar în această ţară din Cornul Africii, iar 400.000 sunt la un pas de a se confrunta cu foametea.
Martin Griffiths consideră că Etiopia prezintă poate „cea mai îngrijorătoare situaţie”, chiar dacă se grăbeşte să adauge că există multe alte situaţii extrem de grave în lume.
Responsabilul ONU a ţinut, totodată, să sublinieze că ajutorul umanitar contribuie la limitarea catastrofelor pe plan mondial.
Anul trecut, OCHA a furnizat ajutor pentru 107 milioane de persoane, adică un procent de 70% dintre cei la care organizaţia dorea să ajungă, între care jumătate de milion de locuitori din Sudanul de Sud, care au fost salvaţi de la foamete.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.