Organizaţia nonguvernamentală Amnesty International a anunţat luni că îşi închide birourile din Hong Kong, apreciind că este „imposibil” să lucrezi acolo liber, din cauza presiunii pe care o generează legea asupra securităţii naţionale, impusă anul trecut de Beijing, relatează Reuters.
„Această decizie, luată cu inima grea, este cauzată de legea asupra securităţii naţionale din Hong Kong, care face imposibil în practică pentru organizaţiile de apărare a drepturilor omului din Hong Kong să lucreze liber şi fără temerea de represalii serioase din partea guvernului”, a explicat într-un comunicat preşedintele ONG-ului, Anjhula Mya Singh Bais, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.
Aceasta a mai spus că „Hong Kong a fost multă vreme baza regională ideală pentru organizaţiile internaţionale ale societăţii civile, însă faptul că grupurile locale de apărare a drepturilor şi sindicatele au fost luate recent în vizor este semnalul intensificării campaniei duse de autorităţi pentru a face să dispară din oraş orice voce disidentă”.
„Este din ce în ce mai greu pentru noi să continuăm să lucrăm într-un mediu atât de instabil”, a adăugat preşedintele Amnesty International.
Amnesty International dispune de două birouri în Hong Kong: secţia sa locală şi cartierul său general pentru Asia de Sud-Est şi Pacific. Secţia locală se va închide pe 31 octombrie, iar biroul regional până la sfârşitul lui 2021, transmite Agerpres.
În trecut, Hong Kong a fost unul dintre principalele centre din Asia pentru ONG-uri, organizațiile fiind atrase de autonomia sa și de statul său de drept solid.
Anul acesta s-au desființat mai multe sindicate cunoscute pentru promovarea drepturilor sociale și ale omului din Hong Kong, iar alte ONG-ului, inclusiv New School for Democracy, s-au mutat în insula democratică Taiwan.
Adoptată în iunie 2020, legea asupra securităţii naţionale, care potrivit Beijingului i-a permis Hong Kong-ului să-şi regăsească stabilitatea după manifestaţiile pro-democraţie uriaşe şi uneori violente din ultimii ani, a transformat radical peisajul politic, cultural şi legislativ al acestui teritoriu.
Textul pedepseşte sever orice infracţiune considerată de China că ar constitui secesiune, subversiune, înţelegere secretă cu forţe străine sau terorism.
Organizaţiile de apărare a drepturilor omului, printre care Amnesty, au denunţat în repetate rânduri caracterul vag al acestor infracţiuni.
Mai mult de 70 de persoane, dintre care o bună parte activişti pro-democraţie, au fost inculpate în baza acestei legi, majoritatea doar pentru simplul fapt că şi-au exprimat opiniile politice, devenite ilegale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.