Acasă Diverse OMS a aprobat un nou vaccin japonez împotriva variolei maimuței

OMS a aprobat un nou vaccin japonez împotriva variolei maimuței

0

OMS a acordat vaccinului LC16m8 permisiunea de a fi inclus pe lista utilizărilor de urgenţă, ceea ce ar trebui, potrivit organizaţiei, „să faciliteze un acces sporit şi rapid la vaccinuri în comunităţile în care focarele epidemice de mpox se înmulţesc”.

Această autorizare le permite tuturor ţărilor să aprobe şi să importe rapid un vaccin în vederea distribuirii acestuia,  scrie adevarul.ro.

„Înscrierea pe lista de urgenţă OMS a vaccinului LC16m8 împotriva mpox marchează o etapă importantă în reacţia noastră la situaţia actuală de urgenţă, oferind o nouă opţiune pentru protejarea tuturor populaţiilor, inclusiv a copiilor”, a declarat într-un comunicat Yukiko Nakatani, directoare generală adjunctă a OMS responsabilă pentru accesul la medicamente.

În septembrie 2024, OMS a inclus în etapa de precalificare un alt vaccin împotriva mpox, MVA-BN. Iar în luna octombrie, organizația a aprobat vaccinul anti-mpox Bavarian Nordic, pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani. Această categorie de vârstă este considerată deosebit de vulnerabilă în fața răspândirii bolii. 

Pe 14 august, OMS a declarat mpox o urgență globală de sănătate publică pentru a doua oară în doi ani, după ce un nou tip de virus s-a răspândit din Republica Democrată Congo (RDC) în țările vecine.

OMS a avertizat că această tulpină şi alte tulpini de variolă au fost semnalate în 80 de ţări, dintre care 19 în Africa, de la începutul acestui an. Guvernul japonez şi-a anunţat intenţia de a oferi autorităţilor din RDC aproximativ 3,05 milioane de doze cu vaccinul LC16m8. Vaccinul dezvoltat de japonezi a fost utilizat în Japonia în timpul epidemiilor anterioare de mpox și s-a dovedit a fi sigur și eficient, inclusiv la persoanele cu HIV.

Epidemiile de variola maimuței din statele africane sunt alimentate de două versiuni diferite ale virusului mpox, clada I, care circulă de decenii, şi clada Ib, o variantă nouă, mai puțin studiată. Aceasta este mai contagioasă și mai severă. Potrivit celor mai recente cifre ale OMS, au fost identificate peste 50.500 de cazuri de mpox în Africa în acest an și mai mult de 1.100 de decese pe continent din cauza bolii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.