Deputata Olesea Stamate, fosta președintă a Comisiei juridice numiri și imunități din Parlament, susține că șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin prima din instituție trebuie să treacă vetting-ul.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la N4, scrie unimedia.info.
„Doamna Dragalin prima trebuie să treacă vetting-ul. Asta arată și lista aprobată de Consiliul Siperior al Procurorilor. Eu nu pot să ştiu, va trece sau nu evaluarea, e greu să bagi mâna în foc pentru oricine în zilele noastre.
Ce ţine de procurori, nu ştiu câţi vor pleca şi nu ştiu câţi vor pica, presupun că mulți vor pleca înainte de acest exercițiu”, a menționat deputata PAS.
Pe 23 mai, Consiliul Superior al Procurorilor a publicat lista celor 67 de procurori anticorupție care vor fi supuși evaluării externe a Comisiei Vetting. Șefa Procuraturii Anticorupție (PA) Veronica Dragalin este în capul listei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.