Dodon nu a renunțat până nu a preluat controlul CSM. Afirmația îi aparține fostului ministru al Justiției, Olesea Stamate, care se arată îngrijorată de delegarea magistratului Curții de Apel Chișinău Anatol Pahopol în componența Consiliului Superior al Magistraturii. Aceasta susține că judecătorul ar fi un apropiat al președintelui Igor Dodon, iar decizia de astăzi, prin care s-a completat CSM-ul, reprezintă de fapt preluarea controlului asupra acestei instituții de către socialiști.
Precizăm că judecătorul Curții de Apel Chișinău, Anatol Pahopol, a fost detașat la Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru această decizie au votat astăzi 11 membri ai CSM, iar doi au fost împotrivă. Subiectul a stârnit discuții aprinse la ședința CSM.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.