Acasă Justiţie Oleg Voronin, o nouă tentativă de a-și recupera acțiunile de la o...

Oleg Voronin, o nouă tentativă de a-și recupera acțiunile de la o bancă

0

Judecătoarea Tatiana Avasiloaie revine vineri, 21 iunie, la examinarea cauzei în care fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, Oleg, a contestat decizia Băncii Naționale (BNM), din 2019, prin care a fost lăsat fără acțiunile pe care le avea la o bancă comercială.

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a restituit cauza instanței de fond, astfel soluționând un conflict de competență apărut între instanța de fond și Curtea de Apel Chișinău. Pe 10 ianuarie 2020, Oleg Voronin s-a adresat în instanța de judecată cu acțiune în contencios administrativ împotriva BNM, scrie Anticoruptie.md.

Fiul fostului președinte solicită anularea integrală a hotărârii BNM, din ianuarie 2019, care a constatat că acesta, împreună cu familia sa, dar și o companie privat , ar fi acționat concertat în raport cu o bancă comercială din R. Moldova.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, din 17 ianuarie 2023, examinarea cauzei a fost strămutată la Curtea de Apel Chișinău. Ultima a solicitat opinia Curții Supreme de Justiție în ceea ce privește conflictul negativ de competență apărut, iar magistrații instanței supreme au constatat că dosarul urmează să fie examinat de Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani.

În august 2023, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a restituit instanței de fond cauza care a fost inițial examinată de Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, după care, invocându-se un conflict de competență, dosarul a trecut la Curtea de Apel Chișinău, iar de atunci, două ședințe au fost amânate. 

La începutul anului 2019, BNM a decis deja să blocheze un grup de acționari ai unei bănci comerciale care dețineau 36,1% din capital.

Motivul invocat era faptul că aceștia ar acționa concertat, beneficiar fiind Oleg Voronin, care deţinea direct 15,92%, iar împreună cu familia – 23,54% din capitalul băncii comerciale. Alături de grupul Voronin, ar fi acționat concertat şi o comapnie privată, care deţinea oficial 6,82% din acțiuni. .Aceștia au fost obligaţi să-și vândă cotele. Pentru că nu au făcut-o în termenele prevăzute de legislaţie, acțiunile au fost anulate şi emise altele noi, care au fost scoase la vânzare la Bursă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.