Veronica Dragalin a fost numită oficial șefă a Procuraturii Anticorupție. Un ordin în acest sens a fost semnat de procurorul general interimar, Dumitru Robu.
„Prin Ordinul Procurorului General interimar din 15 iunie s-a dispus numirea în funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție a doamnei Veronica Dragalin, începând cu data de 1 iulie”, a menționat Cherpec.
Potrivit ei, Veronica Dragalin a înaintat o cerere prin care a solicitat numirea sa în functie începând cu data de 1 iulie, întrucât aceasta urmează să își termine activitățile ce țin de funcția detinută la moment.
Reamintim că Veronica Dragalin a promovat toate probele din concursul pentru șefia Procuraturii Anticorupție. La ultima probă – interviul de la CSP – Veronica Dragalin a acumulat cel mai mare scor – 72,15 puncte.
Veronica Dragalin a declarat că ar putea veni în Moldova la începutul lunii iulie, dacă va fi numită în funcția de șefă a PA.
În cadrul probei interviului, Dragalin a spus că Procuratura Anticorupție trebuie să-și recâștige încrederea, iar procurorii trebuie să acționeze fără să ia în considerare apartenența politică a celor certați cu legea.
Veronica Dragalin este procuror-adjunct în Secția de corupție publică și drepturi civile din Biroul procurorului american din districtul central al Californiei și a instrumentat în această calitate numeroase cazuri de corupție mare în Statele Unite. Ea are o carieră de 11 ani în sistemul de justiție american.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.