Candidatul pentru alegerile prezidențiale din partea blocului „Împreună” Octavian Țîcu s-a lansat duminică, 29 septembrie, în campania electorală. Evenimentul a fost organizat în fața Parlamentului. Țîcu a spus că prioritatea principală este integrarea Republicii Moldova la UE.
Octavian Țîcu a menționat că a ales să reprezinte această țară pentru că are aici părinți, dar și pentru că are responsabilități față de oamenii care l-au îndrumat de-a lungul anilor, scrie radiomoldova.md.
„Vorba cronicarului trăim sub vremuri grele, uitați-vă ce se întâmplă în lume. Avem război la frontieră, avem context inflamat în Orientul Apropiat, avem o UE aflată sub asaltul forțelor extremiste. Războiul ne-a învățat un lucru important, să ne unim. Am venit într-un bloc european cu trei partide pro-europene pentru că ne dorim salvarea parcursului de integrare europeană. Pentru noi prioritatea principală sunt patru angajamente politice: pledarea consolidarea forțelor pro-europene și unioniste, securizarea parcursului de integrare europeană a R. Moldova, oprirea revenirii forțelor putiniste în țara noastră și reforma justiției”, a spus Octavian Țîcu.
Octavian Țîcu este un istoric, politician și fost boxer profesionist din Republica Moldova. Acesta este absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România, Țîcu a obținut atât licența, cât și doctoratul în Istorie, cu o lucrare dedicată relațiilor româno-sovietice în perioada interbelică. Înainte de a se dedica carierei academice, a fost de șapte ori campion național la box și a reprezentat Republica Moldova la Jocurile Olimpice de vară din 1996.
După retragerea din sport, a devenit cercetător-coordonator la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei și conferențiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova. A publicat 10 monografii și peste 100 de articole științifice, contribuind la studiul istoriei Europei de Est și al Uniunii Sovietice.
Octavian Țîcu a fost numit ministru al Tineretului și Sportului în 2013, susținut de Partidul Liberal. În 2015, s-a alăturat Partidului Popular European din Moldova (PPEM) și a fost ales consilier raional în Ungheni, dar a demisionat ulterior, nemulțumit de alianțele locale.
Între timp, în anii 2017-2018, și-a făcut debutul jurnalistic la postul de televiziune JurnalTV, fiind autor și prezentator la emisiunea istorică și politică „Și Punctum”. A mai fost co-autor la Blocul Centenarului de la Radio Europa Liberă. La scurt timp, a fost angajat la ziarul Cotidianul în funcție de editorialist.
În paralel cu activitatea de jurnalist, s-a implicat în fondarea Mișcării de Rezistență Națională și a Blocului „ACUM”, devenind deputat în Parlamentul Republicii Moldova în 2019. A candidat la alegerile pentru Primăria Chișinău, obținând al patrulea loc, cu aproximativ 5% din voturi.
În 2020, a candidat pentru prima dată la alegerile prezidențiale, obținând 2% din voturi. Acesta a rămas activ în politica moldovenească până în 2021, când a decis să se retragă temporar pentru a se concentra pe cariera academică.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.