Acasă Social Oamenii se înghesuie în terminalul neîncăpător al aeroportului, dar statul construiește drum...

Oamenii se înghesuie în terminalul neîncăpător al aeroportului, dar statul construiește drum nou către zona VIP și extinde parcarea privilegiaților

0

Atenți la cei puțini și fără soluții pentru cei mulți. Au promis să dezvolte aeroportul, dar s-au apucat să construiască un nou drum către sala VIP și o parcare pentru sala expres și cea a delegațiilor oficiale.

După ce Guvernul a extins, la sfârșitul anului trecut, lista funcționarilor care pot trece prin Sala delegațiilor oficiale a Aeroportului, evitând cozile interminabile din singurul terminal al aerogării, autoritățile vor acum să construiască un nou drum de acces și o parcare pentru sala expres a aeroportului, cunoscută și ca sala VIP, scrie Ziua.MD.

Dovada în acest sens este eliberarea de către Primăria Chișinău, în data de 23 decembrie, a unui certificat de urbanism, care prevede „construirea unui drum de acces și parcare auto pentru sală expres a aeroportului”.

Precizăm că același către sala VIP duce și către Sala delegațiilor oficiale.

Între timp, singurul aeroportul de pasageri funcțional din R. Moldova nu mai face față fluxului de călători din ultimii ani, iar singurul terminal pentru pasageri de la aerogară și-a depășit cu mult capacitatea, fapt ce generează cozi imense și întârzieri la decolare și aterizare.

Una dintre soluții ar fi construcția unui nou terminal, însă, deocamdată, în afara de promisiuni, pași concreți în această privință nu au fost făcuți de către autoritățile statului, în a căror gestiune se află astăzi aerogara. 

Ultima dată, terminalul de pasageri a fost reconstruit și extins în perioada 2015-2018. Până la reconstrucție, terminalul de pasageri avea o suprafața de 10.715 m2. Pentru a majora capacitatea traficului de pasageri conform standardelor Asociației Internaționale de Transport Aerian, terminalul a fost extins până la 15.650 m2. Noul terminal intra în categoria de clasa „C” de confort și fluiditate și corespundea unui trafic anual de până la 2,6 milioane de pasageri sau până la 1500 de pasageri pe oră la decolare și aterizare în orele de vârf.

Capacitatea terminalului a fost depășită odată cu începerea războiului din Ucraina. Traficul pentru anul 2023 a ajuns la cifra de 2 838 073 de pasageri, potrivit datelor disponibile ale Autorității Aeronautice Civile. Mai mult, la începutul anului 2023, conform prognozelor Airports Council International, pentru anul 2024 era preconizată o creștere de minimum 20 la sută a traficului.

Conform standardelor internaționale, unui pasager din aeroporturile de categoria de confort „C”, așa cum este cel din Chișinău, trebuie să îi revină, în medie, o suprafață de 20 m2. Astfel, la traficul din ziua de azi, care se apropie de 4 milioane pe an, este nevoie de un terminal de cel puțin 30.000 m2, adică dublu față de cât avem astăzi. 

Potrivit datelor statistice din sursele deschise și oficiale, în perioada ianuarie – noiembrie 2024, traficul de pasageri a constituit 3 811 477 pasageri, ceea ce reprezintă mult peste capacitatea de operare a termalului, preconizată pentru un flux de 2,6 milioane de pasageri anual.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.