Acasă Sport O tenismenă cu origini moldovenești, calificată în optimile US Open

O tenismenă cu origini moldovenești, calificată în optimile US Open

0

Performanță impresionantă a Cristinei Bucșă. Tenismena născută la Chișinău, dar care reprezintă Spania, s-a calificat în premieră în optimile de finală ale unui turneu de Mare Șlem.

S-a întâmplat la US Open, acolo unde Bucșă a învins-o pe belgianca Elise Mertens în „șaisprezecimi” cu 3-6, 7-5, 6-3. Urmează megaduelul cu liderul mondial, Arina Sabalenka, scrie moldova1.md.

Cristina a dat dovadă de caracter: după ce a pierdut primul set, a fost condusă cu 2-4 în setul secund, dar a revenit și a dominat jocul.

„Trebuie să-i mulțumesc tatălui meu, Ion, pentru că mă antrenează și mă ajută să dau tot ce am mai bun pe teren. Îl iubesc. Este incredibil.” a declarat după partidă Bucșă.

În optimile de finală, Cristina Bucșă va avea o partidă incendiară, poate cea mai mare din cariera sa de până acum – ea va înfrunta liderul clasamentului mondial și campioana în exercițiu de la US Open, Arina Sabalenka. Aceasta a dispus de canadianca Leylah Fernandez, scor 6-3, 7-6.

Pe tabloul masculin, spaniolul Carlos Alcaraz, campion la New York în 2022, a câștigat partida cu italianul Luciano Darderi, scor 6-2, 6-4, 6-0.

În optimile de finală, adversarul lui Alcaraz va fi francezul Arthur Rinderknech.

Între timp, sârbul Novak Djokovic, cvadruplu campion la US Open, a dispus de britanicul Cameron Norrie cu 6-4, 6-7, 6-2, 6-3. În următoarea fază a turneului, „Nole” îl va întâlni pe germanul Jan-Lennard Struff.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.