Președintele Ciadului, Mahamat Idriss Deby, a anunțat joi că țara sa va suspenda eliberarea vizelor pentru cetățenii americani, ca răspuns la decizia administrației Trump de a interzice cetățenilor țării sale să viziteze Statele Unite, relatează Associated Press.
Președintele Donald Trump a reimpus miercuri una dintre politicile emblematice ale primului său mandat, anunțând interzicerea vizelor pentru 12 țări, inclusiv Ciadul, acuzând aceste state că au un sistem de verificare și filtrare „deficitar” și că, în mod istoric, au refuzat să-și reprimească propriii cetățeni care au depășit perioada legală de ședere în Statele Unite.
Noua interdicție vizează Afganistanul, Myanmarul, Ciadul, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Haiti, Iranul, Libia, Somalia, Sudanul și Yemenul.
Vor exista, de asemenea, restricții sporite pentru vizitatorii din alte șapte țări, în cadrul noii politici de călătorie care intră în vigoare luni la ora 00:01.
Într-o postare făcută pe Facebook, președintele Ciadului a declarat că a dat instrucțiuni guvernului să suspende vizele pentru cetățenii americani „în conformitate cu principiile reciprocității”.
Președintele Ciadului, ironie la adresa lui Trump
„Ciadul nu are avioane de oferit, nu are miliarde de dolari de dat, dar Ciadul are demnitatea și mândria sa”, a spus Deby, referindu-se la avionul de lux de 400 de milioane de dolari acceptat de administrația Trump drept cadou din partea familiei conducătoare din Qatar.
Republica Congo a declarat la rândul său că noua interdicție anunțată de SUA privind intrarea în țară a cetățenilor săi este o greșeală.
Noua politică de călătorie a provocat reacții diverse din partea Africii. Șapte dintre cele 12 țări afectate de interdicția totală privind vizele impusă de Trump sunt din Africa.
În Republica Congo, purtătorul de cuvânt al guvernului, Thierry Moungalla, a declarat că el crede că țara sa a fost inclusă din cauza unei „neînțelegeri” legate de un atac armat în SUA, ai cărui autori ar fi fost „confundați” cu cetățeni ai Republicii Congo.
„Evident, Congo nu este o țară teroristă, nu găzduiește niciun terorist, nu este cunoscută pentru vreo vocație teroristă. Așadar, credem că este vorba despre o neînțelegere și sunt de părere că, în orele următoare, serviciile diplomatice competente ale guvernului vor lua legătura cu autoritățile americane de aici”, a declarat el din capitala Brazzaville.
În Sierra Leone, una dintre țările vizate de restricțiile sporite de călătorie, ministrul Informațiilor, Chernor Bah, a spus că guvernul este hotărât să abordeze preocupările care au dus la impunerea interdicției.
„Vom colabora cu autoritățile americane pentru a asigura progrese”, a promis el.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.