Acasă Social O nouă schemă de escrocherie. Avertisment lansat de Compania Națională de Asigurări...

O nouă schemă de escrocherie. Avertisment lansat de Compania Națională de Asigurări în Medicină

0

Dacă primiți apeluri telefonice despre datoriile la fondul de asigurare medicală obligatorie, anunțați poliția. Este avertismentul lansat de Compania Națională de Asigurări în Medicină, în contextul în care persoane necunoscute sună cetățenii, prezentându-se drept angajați ai companiei, și le cer datele bancare sau achitarea datoriilor, informează IPN.

„Nu transmiteți bani sau date personale în astfel de situații. Aceasta este o schemă de escrocherie, în care persoane necunoscute se prezintă fals drept angajați CNAM”, precizează instituția.

În ceea ce-i privește pe cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare, CNAM informează că cei care au un termen mai mare de 183 de zile pe parcursul anului bugetar nu sunt obligați să achite prima de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru anul respectiv.

Potrivit CNAM, toți cei care doresc să afle informații despre statutul lor în sistemul de asigurare medicală obligatorie ori au întrebări/precizări legate de asigurarea medicală pot accesa pagina web a CNAM la rubrica Servicii, subrubrica „Verificarea statutului AOAM”, sau pot apela serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.