Acasă Social O nouă minciună marca Dodon? Ministrul de Externe: „Focul Haric nu va...

O nouă minciună marca Dodon? Ministrul de Externe: „Focul Haric nu va ajunge în Moldova anul acesta”

0

Igor Dodon a anunțat că „Focul Haric” va fi adus în Republica Moldova și în acest an. Pe de altă parte, ministrul de Externe, Oleg Țulea, a precizat că în acest an nu este posibil să fie adus Focul Haric în țara noastră, așa cum se obișnuia în anii precedenți.

În cadrul unei emisiuni de la N4, Țulea a menționat că a fost o discuție, dar nu este posibil în acest an să ajungă Focul Haric în țara noastră.

„Dacă în varianta inițială, exact ca în anii precedenți, exista ideea că potrivit mersului normal al lucrurilor așa cum ne-am obiștnuit, să includă inclusiv aducerea Focului Haric din Ierusalim, este clar că în acest an nu este posibil. A existat astăzi o comunicare, inclusiv din partea președintelui și a premierului care au avut discuții cu reprezentanții Bisericii din Republica Moldova, agreând că în acest an, de sărbătorile de Paști, nu vor fi organizate ceremoniile tradiționale, inclusiv și Focul Haric nu va fi adus”, a declarat aseară ministrul de Externe, Oleg Țulea, informează cotidianul.md 

Igor Dodon (9 aprilie): „Am avut astăzi o întâlnire cu conducerea Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. L-am informat pe ÎPS Mitropolitul Vladimir că în urma apelului pe care l-am făcut, mai mulți creștini cu posibilități și-au unit eforturile pentru a aduce și în acest an în țara noastră Focul Haric”

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.