Construcția unei noi închisori va continua anul viitor în nordul țării. „Casa de arest din Bălți”, care va avea o capacitate de 650 de locuri, va reduce supraaglomerarea penitenciarelor din zonă. Aici vor fi deținute persoanele aflate în arest preventiv, precum și cele aflate în regim de detenție inițial, scrie tvn.md.
Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 300 de milioane de lei, din care aproximativ 105 milioane de lei au fost deja investiți în lucrările de construcție din prima etapă. În a doua etapă se planifică construcția unui gard, a rețelelor de alimentare cu apă, garaje, parcări, spații de depozitare, platforme pentru transport special și clădirea administrativă.
Construcția casei de arest a început în 2014. Guvernul a alocat 10 milioane de lei pentru construcția edificiului. Însă la scurt timp lucrările au fost stopate din cauza lipsei de bani.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.