Acasă Justiţie O mamă, condamnată la trei ani: A născut prematur și nu a...

O mamă, condamnată la trei ani: A născut prematur și nu a mers la spital

0
justice concept, selective focus on nearest part ,lens blur f/x

O tânără în vârstă de 28 de ani, a fost recunoscută vinovată de săvârșirea infracțiunii de lăsare în primejdie care a cauzat decesul victimei, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de trei ani, cu executare în penitenciar pentru femei.

Conform învinuirii înaintate,la 20 iunie 2021, inculpata, fiind locatară a unui apartament din sectorul Ciocana al capitalei, a născut prematur în acel apartament, un copil de sex masculin, la termenul de 8 luni.

Ulterior, în următoarele 4 zile, inculpata, cunoscând cu bună știință că nu s-a aflat la evidența medicului, iar copilul necesita investigații medicale, intenționat nu s-a adresat după ajutorul medical, iar datorită stării de sănătate provocată de nașterea prematură, greutatea scăzută şi dezvoltare slabă, la 24 iunie 2021, nou-născutul a decedat.

Potrivit raportului de expertiză judiciară, medicii a concluzionat, printre altele că: „decesul copilului, cel mai probabil putea fi evitat, în cazul că acesta s-ar fi născut într-o unitate medicală specializată.”

Totodată, conform aceluiași raport, în organismul micuțului s-a depistat alcool etilic.

Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția de fapta pentru care a fost acuzată.

În privința acesteia a fost aplicată măsura preventivă – obligare de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.