O învățătoare din Rîșcani este acuzată că a agresat fizic și verbal un elev de clasa a doua la ore transmite tvn.md.În timp ce mama, care este asistentul parental al copilului se afla în incinta școlii. Speriat și umilit, băiatul s-a urinat pe el.
„Mă sună profesoara că vină că a făcut treaba mică pe el. Mi-a fost foarte ciudat că el nu face pe el, deja este destul de mare, 9 ani, pe al 10-lea. Se cere întodeauna. Eu încă l-am ocărît, zic nu se poate deja ești mare. Nu-i frumos, de ce nu ai zis doamnei învățătoare. El nu îmi spune, că este autist, el nu povestește”, a afirmat Lidia Iurcișin, mama copilului.
Lidia a aflat despre incident abia după ce o altă mamă i-a povestit ce s-a întîmplat. Așa cum în clase sînt camere de supraveghere, femeia a mers la directoarea instituției cu solicitarea de a viziona înregistrările din timpul acelei ore.
„Am văzut că a fost lovit și nu odată și țipa la ureche, să tacă el, și pe urmă la tablă și iar s-a întors, iar pleosc trosc, iar răcnit. Copilul s-a agitat tare și a început a plînge. Ea deja îl liniștea că gata gura mică, liniște. Și colegul din spate i-a arătat dumneaei că podeaua e udă”, a adăugat mama copilului.
Reporterul TVN a prins-o pe Violeta Sacaliuc, învățătoarea acuzată, pe holurile instituției. Vădit emoționată, aceasta a spus doar că regretă cele întîmplate.
„-Regretați de ce ați făcut? -Da, regret de ce am făcut. -De ce nu ați anunțat mama? -Am anunțat-o. -Mă refer cînd era cazul, pînă a aplica aceste lovituri, a striga la copil, de ce nu ați spus mamei? -Poate este greșeala mea. -Anterior ați mai avut astfel de acțiuni? -Nu”, a afirmat învățătoarea de la gimnaziul „Gheorghe Rîșcanu” din orașul Rîșcani.
Directoarea gimnaziului în care a avut loc incidentul, dă asigurări că va lua măsuri în privința învățătoarei. Anul trecut însă, managerul instituției a trecut cu vederea faptul că doi părinți și-au luat copiii din școală, pe motiv că aveau probleme cu acest cadru didactic.
„-De ce nu ați întreprins la timp anumite acțiuni, de exemplu anul trecut, 2 părinți și-au luat copiii din această clasă? -Pentru că, părinții nu au venit să scrie plîngere în scris, doar prin cuvinte și eu le-am rugat de multe ori să vină și să scrie plîngere pe cadrul didactic dacă într-adevăr sînt întrebări, camerele încă nu erau instalate anul trecut și dumnealor nu au prezentat plîngerea această în scris. -Dar verbal v-au spus care este problema? -Da, cu dumneaei (profesoara) au fost discuții”, a declarat directoarea gimanziului Ludmila Dugan.
Reprezentanții Ministerului Educației nu s-au expus încă pe marginea acestui subiect.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, Lilia Harea a confirmat că acest caz a fost înregistrat și urmează să fie efectuate măsuri pentru a stabili toate circumstanțele.
Acesta nu este un incident izolat. Anterior TV Nord a relatat despre mai multe cazuri de violență asupra copiilor în instituțiile de învățămînt. Acum doi ani în gimnaziul din satul Ustia, Glodeni un cadru didactic a lovit cu capul de bancă un copil de 9 ani. Iar la o grădiniță din Bălți, în martie 2023, educatoarea și dădaca au fost surprinse într-o înregistrare audio în timp ce umileau și loveau copiii din grupă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.