Caz şocant într-un sat din nordul ţării. O fetiţă de 7 ani a fost violată de verișorul ei, în vârstă de 16 ani. Adolescentul a fost plasat în arest pentru 30 de zile, iar în cadrul audierilor şi-a recunoscut fapta, dar a declarat că era beat şi nu şi-a dat seama ce face, transmite SafeNews.md cu referire la publika.md.
Potrivit oamenilor legii, mama adolescentului este plecată peste hotare, iar tatăl său a decedat. Astfel, băiatul a fost lăsat în grija mătuşii sale.
În ziua în care a comis violul, acesta a rămas acasă cu verișorii săi, o fetiţă şi un băiat de şapte ani, iar mătuşa lui a plecat la o cumetrie. Adolescentul a fost la o zi de naştere unde a consumat alcool, iar când s-a întors acasă, a abuzat-o sexual pe verișoara lui.
„În noiembrie 2021, un minor cu vârsta de 16 ani a întreţinut în mod forţat un raport sexual cu fetiţa de 7 ani. La moment, persoana respectivă este plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. La faza actuală minorul își recunoaşte vina şi colaborează cu ancheta”, a menţionat Ion Ţugui, procuror.
Abia peste o lună, fetiţa i-a povestit surorii sale despre coşmarul prin care a trecut. Aceasta a anunţat Poliţia.
„În privinţa minorei, se acordă consiliere informaţională, psihologică şi tot suportul necesar pentru asemenea situaţii”, a spus procurorul.
Potrivit oamenilor legii, victima locuieşte împreună cu ambii părinţi.
Psihologii spun că fetiţa violată a trecut printr-un stres puternic şi riscă să aibă grave tulburări fizice şi emoţionale.
„Vorbim de o frică, o anxietate, un stres posttraumatic, un sentiment de insecuritate pe care-l va avea, mai ales dacă acest abuz s-a întâmplat în casa unde locuieşte, în spaţiul ei, care ar trebui să-i aducă doar confort”, a declarat Daniela Dabija, psiholog.
Psihologul susţine că părinţii fetei trebuie să-i explice că ceea ce i s-a întâmplat nu este corect.
„În cazul în care mama este acea persoană de încredere pentru fetiţă, ar fi bine să discute cu fetiţa în nişte termeni cunoscuţi pentru copilul său, să discute într-un limbaj prietenos pentru copilă şi să explice că ceea ce a făcut cutare nu este bine să se întâmple”, a precizat psihologul.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru viol, iar minorul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.