Acasă Social O femeie din Soroca a murit după mai multe intervenții chirurgicale

O femeie din Soroca a murit după mai multe intervenții chirurgicale

0

„Fiica dumneavoastră a murit. Ne pare rău. Am făcut tot ce am putut, dar nu am putut să o salvăm”. A fost ultimul mesaj al doctorilor de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, pe care Viorica Lisnic, o femeie originară din Soroca, l-a auzit de la cei în care își punea toată speranța că îi vor salva fiica.

Olesea Wang avea doar 42 de ani. La sfârșitul lunii august, ea a ajuns la Spitalul Raional Soroca cu acuze abdominale, transmite SafeNews.md cu referire la sanatateinfo.md.

Diagnosticul stabilit de medici a fost ocluzie intestinală. Era nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a debloca intestinul, așa că tânăra, care anterior a suferit de cancer de col uterin, și-a dat acordul.

Însă în loc de o operație, Olesea a suferit trei, în doar o săptămână. În toată această perioadă, povestește mama, fiica ei și ea au trecut printr-un adevărat calvar. Olesea ar fi fost dusă în sala de operație pe o pătură, practic târâtă de infirmiere. A stat într-un salon îngust în care nici nu te puteai întoarce, i s-au aplicat două stome, dintre care una ar fi căzut în interiorul abdomenului. Olesea nu ar fi fost cusută după nicio intervenție chirurgicală și ar fi zăcut cu abdomenul desfăcut.

Medicii nu i-ar fi explicat niciodată mamei ce „manopere” medicale au efectuat și de ce a fost nevoie de ele. Într-un final, când mama a văzut că își pierde fiica și a insistat să fie transferată de urgență la Chișinău, administrația Spitalului Soroca a decis să solicite Serviciul AVIASAN, care asigură transportul pacienților pe cale terestră, deși femeia a cerut să vină Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD), care în funcție de gravitatea situației poate asigura transportul pacienților pe cale aeriană.

Olesea a fost preluată de medicii de la AVIASAN dintr-un salon obișnuit din Spitalul de la Soroca, dar nu din Secția de reanimare și terapie intensivă, deși condiția ei de sănătate ar fi cerut să fie ținută anume acolo. Ea a fost transportată la Chișinău despicată, din spusele mamei, iar drumul prost și lung i-ar fi înrăutățit și mai mult starea.PUBLICITATE

Viorica Lisnic acuză medicii de la Soroca, inclusiv conducerea instituției, de neglijență medicală, inacțiune și lipsă de empatie. Ea a depus două plângeri la instituțiile de drept din Soroca – Procuratură și Inspectoratul de Poliție, deoarece consideră că lucrătorii medicali au admis malpraxis în activitatea lor”.

„Medicii care au venit și ne-au dus la Chișinău cu AVIASAN ne-au spus că este primul caz în Moldova când iau un pacient așa de grav din salon și nu din Secția de reanimare. Așa și-au bătut joc de noi. Și pe câmpul de luptă tot mergeau și-i strângeau”, povestește printre lacrimi Viorica Lisnic, mama Olesei. 

„Medicul care a operat-o pe Olesea s-a purtat foarte obraznic cu noi. Eu nu am spus tot (n.r. – Viorica Lisnic a vorbit și pentru presa locală) cum veneau și o luau din salon pe pătură. Strașnic prin ce-am trecut și eu, și fata. Ne-au dus într-un salon că nu încăpeau două paturi. Nu venea nimeni să ne îngrijească.

Toți dormeau în secție. „Totuna are să moară”, mi-au spus medicii de la Soroca, dar medicii de la Chișinău mi-au spus că ea avea șanse să trăiască. Medicii de la Chișinău mi-au mai spus că cei de la Soroca „au scris acolo (n.r. – dosarul medical) ce le-a trăsnit prin cap”.

Citește continuarea pe sanatateinfo.md.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.