O femeie a căzut în plasa indivizilor care au pus pe roate schema de escrocherie cu „ruda implicată într-un accident”. Ieri-seara aceasta a depus o plângere la IP Botanica în acest sens.
Victima, care s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 68 de ani, domiciliată pe strada Muncești, a comunicat că pe parcursul zilei de ieri, în jurul orei 17:30, a fost telefonată de pe numărul 022-52-23-60, de o vorbitoare de limbă rusă care s-a prezentant ca fiind nepoata și plâmgând i-ar fi spus că a fost implicată într-un accident rutier, scrie pulsmedia.md.
Ulterior femeia a fost sunată de pe numărul 060248735 de către un individ care s-a prezentat ca fiind avocatul nepoatei sale. Individul i-a spus că este nevoie de o sumă de bani, după care la ora 19:30, la adresa femeii s-a prezentat o persoană de gen masculin și a luat de la ea bani în sumă totală de 196.000 lei.
Femeia și-a sunat mai târziu nepoata și și-a dat seama că a fost victima escrocilor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.