O delegaţie condusă de ministrul securităţii de stat din Coreea de Nord, Ri Chang-dae, s-a deplasat în Rusia pentru a participa la o întâlnire internaţională a oficialilor responsabili cu probleme de securitate, a raportat marţi presa de stat, în contextul creşterii cooperării bilaterale în domeniul militar, transmite marţi EFE, preluată de Agerpres.
Delegaţia nord-coreeană a plecat din Phenian luni seară pentru a participa la întâlnire, a detaliat agenţia de ştiri KCNA, care a adăugat că Ri are programate la Moscova discuţii cu secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu.
Consiliul de Securitate rus a anunţat deja săptămâna trecută că Şoigu urma să se întâlnească cu oficiali din Coreea de Nord, Iran, India şi alte ţări pe 28 şi 29 mai în cadrul unei întâlniri a responsabililor de securitate.
Întâlnirea dintre Ri şi Şoigu va avea loc în contextul actual al aprofundării cooperării militare între Phenian şi Moscova, în virtutea căreia Coreea de Nord a recunoscut trimiterea a mii de trupe în Rusia pentru a o sprijini în confruntarea cu Ucraina.
Potrivit experţilor, în cadrul acestor discuţii, Ri şi Şoigu ar putea discuta despre mişcările viitoare ale trupelor nord-coreene, precum şi despre chestiuni legate de repatrierea rămăşiţelor soldaţilor nord-coreeni căzuţi în luptă şi a prizonierilor de război reţinuţi în Ucraina.
Această chestiune nu a fost inclusă în discuţiile recente dintre Kiev şi Moscova, conform declaraţiilor deputatului sud-coreean al Partidului Puterii Poporului (PPP), Yu Yong-weon, preluate de agenţia de ştiri locală Yonhap.
Agenţia KCNA a informat, într-un comunicat separat, că o delegaţie a guvernului rus condusă de viceministrul de interne Vitali Şulika a sosit luni în capitala nord-coreeană. Delegaţia a fost primită la aeroportul internaţional din Phenian de viceministrul pentru securitate publică din Coreea de Nord şi de ambasadorul Rusiei în această ţară asiatică, dar nu au fost dezvăluite detalii despre motivul sau agenda vizitei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.