O companie din domeniul educației digitale, fondată în urmă cu 9 ani de trei studenți din Noua Zeelandă, și-a surprins angajații cu o primă de 10.000 dolari neozeelandezi (aproape 6.200 de euro), în semn de mulțumire, relatează The Guardian.
Compania Kami a creat o platformă și o aplicație digitală pentru școală, care permite profesorilor și studenților să interacționeze cu documente și resurse de învățare fie în sala de clasă, fie de la distanță.
Kami a fost fondată în 2013 de trei studenții din Auckland – Hengjie Wang, Jordan Thoms și Alliv Samson, care căutau o modalitate de a-și eficientiza digital notițele. Serviciul este folosit acum în peste 180 de țări, de peste 30 de milioane de profesori și studenți. Peste 90% dintre școlile din SUA folosesc platforma.
Săptămâna trecută, compania a fost clasată pe primul loc în indicele Deloitte Fast 50 2021, al companiilor cu cea mai rapidă creștere, cu „o creștere remarcabilă a veniturilor de 1.177% în ultimii trei ani”.
Anul trecut, Kami și-a oferit softul gratuit profesorilor din întreaga lume, pentru a-i ajuta să continue să ajungă la elevi în perioada cea mai gravă a pandemiei.
Vânzările au scăzut peste noapte, a spus directorul executiv al companiei, Wang, dar acest lucru s-a schimbat când profesorii au cerut ei să plătească pentru aplicație, pentru a asigura viitorul platformei.
Pentru a sărbători atât acest succes, cât și atingerea pragului de 30 de milioane de utilizatori, compania a decis să-și răsplătească angajații.
„Echipa noastră a făcut multe ore suplimentare, a făcut multe sacrificii în ultimele 18 luni, sprijinind profesorii și studenții la nivel global. Am vrut o modalitate de a le mulțumi și de a recunoaște ceea ce au realizat”, a spus Wang.
Compania are 53 de angjați.
Kami nu este singura companie care a dat recompense substanțiale angajaților. Cmpania americană de îmbrăcăminte modelată Spanx a anunțat săptămâna trecută că le oferă angajaților două bilete de avion la clasa întâi și câte 10.000 de dolari, a marca noua sa evaluare de piață de 1,2 miliarde de dolari.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.