Pe 18 mai 2022, a fost dat start lucrărilor în cadrul proiectului de restructurare și restabilire a infrastructurii căilor ferate pe tronsonul BTighina – Basarabeasca – Giurgiulești.
Este vorba de cel mai mare proiect de reabilitare capitală a unei infrastrucuri din istoria Republicii Moldova: 233 de kilometri de la Tighina la Giurgiulești, care va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor feroviare, la asigurarea transportului de mărfuri și pasageri, fără restricții de viteză și masă, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.
Cel mai aglomerat tronson de cale ferată
Totodată, în sudul țării va fi posibilă efectuarea transportului feroviar de pasageri, care la moment este stopată.
Este totodată și cel mai aglomerat tronson de cale ferată din țară care asigură tranzitul de mărfuri din România, Ucraina și Federația Rusă.
Proiectul de modernizare a acestuia va fi realizat din resursele oferite de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Uniunea Europeană, iar lucrările ar urma să fie gata în decurs de trei ani de la semnarea contractului
„Sperăm că acesta va pune începutul unei serii întregi de proiecte de reconstrucție a infrastructurii feroviare”, spune Oleg Tofilat, directorul Căilor Ferate din Moldova (CFM).
Proiectul prevede că lucrări precum:
• înnoirea șinelor nepotrivite cu șine sudate continue;
• realinierea căii ferate pe verticală și longitudinală, care va contribui la creșterea vitezei trenurilor;
• reînnoirea prismei de balast a căii ferate;
• reînnoirea sistemelor feroviare de semnalizare, control-comandă și comunicații.
Costurile de reabilitare a acestui tronson de cale ferată sunt estimate la circa 108 milioane de euro, iar lucrările urmau să înceapă încă acum trei ani.
Lucrările vor fi efectuate de kazahi
Abia la finele anului trecut (21 decembrie 2021) a fost semnat însă contractul pentru reabilitarea acestui tronson, cu compania Temirzhol Zhondeu din Kazahstan.
Cu experienţă şi specialişti în efectuarea de lucrări de construcţie şi reconstrucţie a căilor ferate, Temirzhol Zhondeu face parte din grupul de companii Kamkor Management, unul din beneficiarii căreia este oligarhul kazah Timur Kulibayev, cu o avere de circa 4 miliarde de dolari, potrivit Forbes.
Căsătorit cu Dinara, fiica primului preşedinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, Timur Kulibayev a fost până la începutul acestui an, cel mai influent om de afaceri din această ţară şi al doilea cel mai bogat kazah.
Amintim că şi locomotivele noi pentru Calea Ferată din Moldova au fost cumpărate pe banii BERD şi BEI de la o companie din Kazahstan.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.