Acasă Extern O betonieră condusă de un român în Austria a început să-și piardă...

O betonieră condusă de un român în Austria a început să-și piardă încărcătura și a avariat 25 de mașini și 6 kilometri de drum

0

Un român în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unei betoniere, n-a observat că își pierde încărcătura pe șosea și a avariat 25 de mașini și șase kilometri de drum în Austria, informează Laumat.at.

Întâmplarea a avut loc pe 24 noiembrie, pe drumul dintre orașele Andorf și Schärding. În zona municipalității Taufkirchen an der Pram, betoniera a început să deverseze încărcătura, din cauza unei defecțiuni tehnice.

În jur de un metru cub de beton gata amestecat s-a vărsat pe o porțiune de șase kilometri. Aproximativ 25 de autovehicule aflate în spatele betonierei și pe sens opus au fost avariate, unele suferind daune serioase. Betonul vărsat a fost și împraștiat pe șosea de mașinile care treceau prin zonă.

Șoferul betonierei a observat defecțiunea abia după șase kilometri, în municipalitatea St. Florian am Inn, și a oprit pe dreapta.

Cinci echipaje de poliție și un echipaj de pompieri au intervenit la fața locului pentru a opri traficul, direcționa mașinile pe altă rută și aplicarea măsurilor de siguranță pe șosea.

Potrivit poliției, șoseaua a fost curățată cu un utilaj, apoi traficul a fost reluat în zonă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.