Hackerii a furat 35 de milioane de dolari de la o bancă din Dubai cu ajutorul unei voci clonate electronic. Hoții s-au dat drept managerul unei firme care avea un cont la acea bancă. Jaful este de proporții și până în prezent este al doilea caz cunoscut în care se folosește un „deepfake” audio. Hoții au sunat la bancă, iar directorul instituției financiare a auzit la telefon o voce cunoscută, care îi cerea să transfere 35 de milioane de dolari. Pe email avea și toate datele tranzacției, primite de la un avocat, așa că totul părea în regulă. Banca a autorizat transferul uriașei sume de bani, care a ajuns în diverse conturi de pe glob ale hackerilor, transmite SafeNews.md cu referire la Digi24.ro.
Autoritățile din Dubai au avertizat că asemenea înșelăciuni, deocamdată ieșite din comun, pot deveni tot mai frecvente, deoarece tehnologia „deepfake” devine din ce în ce mai bună și mai accesibilă.
Jaful din Dubai este doar al doilea caz cunoscut în care se folosește un deepfake audio. În 2019, printr-o metodă similară, directorul unei companii energetice din Marea Britanie, care a crezut că vorbește la telefon cu șeful lui, a trimis peste 240.000 de dolari într-un cont secret din Ungaria.
„Deepfake”-urile sunt montaje în care o persoană dintr-o imagine sau un videoclip existent este înlocuită cu imaginea unei alte persoane.
Această falsificare a conținutului, care dă o senzație de perfectă autenticitate, a fost pusă la punct cu ajutorul inteligenței artificiale și a tehnologiei de învățare automată.
Uneori amuzante, intrând în categoria farselor, deepfake-urile devin periculoase când sunt folosite în scop de manipulare, pentru a credibiliza știri false, pentru a șantaja sau a comite fraude financiare.
Apărute inițial în domeniul vizual, deepfake-urile încep să fie și audio, pentru că programele de sintetizare a vocii pot copia ritmul și intonația din vocea unei persoane și pot fi utilizate pentru a crea discursuri foarte convingătoare.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.