Acasă Politic Numiri letone pentru Moldova de la UE și Banca Mondială

Numiri letone pentru Moldova de la UE și Banca Mondială

1

Înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate/vicepreședinte al Comisiei Europene, Josep Borrell, a anunțat, vineri, că letonul Janis Mazeiks îl va succeda pe slovacul Peter Mihalko în funcţia de șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Până în prezent, Mazeiks a fost subsecretar de stat, director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia.

El este diplomat de carieră, pe care a început-o în 1995. În anii 2002 – 2005 a deținut funcția de reprezentant permanent al Letoniei la Consiliul Europei, iar între anii 2007 – 2011 – la oficiul European al ONU la Geneva, cumulând și reprezentarea țării la OMC. În afară de limba letonă, vorbește engleza, franceza și daneza.

O altă numire a fost decisă de Banca Mondială și constă în faptul că, din 1 iulie 2021, Inguna Dobraja este noua directoare de țară pentru Republica Moldova. 

Aceasta o va înlocui pe Anna Akhalkatsi, care a ocupat funcția în cauză din august 2017 și care de acum încolo își va continua activitatea profesională la București.

Inguna Dobraja este cetățeană a Letoniei și vine în Moldova după o experiență de lucru de cinci ani în Cambodia, care a fost precedată de aflarea în perioada 2012 – 2016 în Liberia, unde a lansat multiple proiecte de infrastructură și, inclusiv, de combatere a epidemiei de Ebola în anii 2014 -2015.

Inguna Dobraja lucrează pentru Banca Mondială mai mult de 25 de ani. Dânsa dispune de o experiență profesionistă în domeniul manegerial, operațional și corporativ. 

Dânsa a luat masteratul în economie la Universitatea din Letonia și deține Diploma Programului de leadership executiv a Școlii de business de la Harvard.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.