Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi s-au convocat astăzi în cadrul unei ședințe, pentru a discuta situația epidemiologică și economică în țară. Despre aceasta a anunță pe o rețea de socializare, Zinaida Greceanîi.
„Am făcut un schimb de opinii privind măsurile care se impun în situația critică creată atât în domeniul sanitar, cât și în cel economic și social. Am discutat eventualitatea asumării și instituirii unor restricții mai dure în măsură să limiteze răspândirea rapidă a virusului și să atenueze impactul pandemiei asupra mediului de afaceri și economiei naționale în ansamblu, fără instituirea lockdownului”, anunță președintele Parlamentului.
Amintim că, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, președintele țării, Maia Sandu, a recomandat ca în țară să fie introdus un lockdown de două săptămâni.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.