Acasă Extern Noul vis vândut de Moscova pentru a vâna recruți pentru războiul din...

Noul vis vândut de Moscova pentru a vâna recruți pentru războiul din Ucraina: Veteranii obțin internshipuri la Kremlin și pot primi roluri guvernamentale

0

Kremlinul încearcă să creeze iluzia că rușii care luptă în Ucraina se vor bucura de perspective de carieră importante, inclusiv posibilitatea de a avea viitoare roluri guvernamentale, în timp ce Moscova se confruntă cu un deficit de militari dornici să semneze contracte cu Ministerul Apărării și încearcă să înăbușe criticile din partea veteranilor de război din Ucraina, relatează The Moscow Times.

Presa rusă a scris luni că mai mulți veterani ai luptelor din Ucraina fac internshipuri în administrația prezidențială, ca parte a programului de formare profesională „Vremea Eroilor” al Kremlinului. Kremlinul a confirmat ulterior informațiile.

De când președintele Vladimir Putin a proclamat în februarie că veteranii de război din Ucraina vor deveni „noua elită” a societății, Kremlinul a lucrat pentru a consolida această imagine prin propagandă televizată și prin programe precum „Vremea Eroilor”.

Procedând astfel, autoritățile încearcă astfel să creeze o imagine cât mai atractivă a serviciului militar pentru potențialii recruți, a declarat pentru The Moscow Times analistul politic independent Abbas Galliamov. 

Cealaltă sarcină importantă a Kremlinului este să le ofere sutelor de mii de veterani de război ai Rusiei impresia că sacrificiile lor au fost pentru un motiv – și că ei sau camarazii lor au șansa, deși în mod înșelător, să se alăture elitei ruse.

Cine sunt veteranii de război care fac internshipuri la Kremlin

Cotidianul Vedomosti, citând surse de la Kremlin, a raportat că „mai mulți” veterani de război din Ucraina urmează acum stagii în puternicul departament al politicii interne din cadrul administrației prezidențiale.

Doar doi dintre ei, maiorul Denis Didenko și ofițerul Anton Șorohov, au fost identificați după nume. Deși se știe public puțin despre acești bărbați, Didenko a putut să se adreseze lui Putin la un eveniment din iunie 2024 care, potrivit The Moscow Times, a fost complet regizat.

În total, 83 de persoane au fost înscrise în programul „Vremea Eroilor” în 2024. Numărul exact al acestor tineri care au luat parte la invazia pe scară largă a Ucrainei – și care au fost plasați în stagii în administrația prezidențială – rămâne necunoscut.

Unul dintre participanții la program, care nu a obținut un internship în administrația prezidențială, Nursultan Mussagaleev, a fost suspectat de serviciul de securitate SBU al Ucrainei de implicare în cel puțin un episod de tortură și ucidere de civili în orașul Bucha în primăvara anului 2022. Cel puțin alți patru s-ar putea să fi fost implicați în ocupația rusă a orașului și în bătălia pentru Mariupol din estul Ucrainei, potrivit agenției rusești de investigații Agentsvo. 

Cei care intră în acest program se încadrează în două categorii: bărbați care au fost oficiali înainte de război și au mers pe front pentru a-și face un nume și pentru a avansa în carieră și veterani de război fără experiență anterioară în funcții publice.

Cel din urmă grup nu se poate califica pentru funcții de nivel înalt, a scris Vedomosti, citându-l pe analistul politic Rostislav Turovski.

Vorbind pentru The Moscow Times, un oficial guvernamental rus a spus că Kremlinul nu dorește doar să-i recompenseze financiar pe cei implicați în așa-numita „operațiune militară specială”, ci să-i coopteze pe cei „care luptă și vărsă sânge pentru regim” în eșaloanele superioare ale puterii ca o practică obișnuită.

„Asta este ceea ce toate țările și toate popoarele au făcut întotdeauna”, a spus oficialul, vorbind sub rezerva anonimatului.

„Un spectacol”, în timp ce sălile puterii de la Kremlin sunt ocupate cu apropiații lui Putin

Cu toate acestea, analistul Galliamov a susținut că stagiul este mai mult despre îndeplinirea obiectivelor mai ample de propagandă și birocrație ale Kremlinului decât de un efort real de a integra veteranii în rândurile sale.

Oficiali influenți precum ministrul de externe Serghei Lavrov, șeful SVR Serghei Narîșkin, șeful Rostec, Serghei Chemezov și vicepreședintele Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, precum și magnați ca German Gref, Igor Sechin, Alexei Miller, Rotenberg, Iuri Kovalciuk și Gennady Timchenko sunt toți strâns legați de Putin și și-au ocupat funcțiile de mulți ani. 

Iar când Putin își remaniază oficialii, așa cum a făcut după ce a obținut un nou mandat, el apelează la familia și prietenii din cercul său interior, colegi de la KGB sau asociații săi vechi, nu la oameni noi.

„Acesta este un spectacol, nu vor fi mulți astfel de oameni [veterani]. Toate locurile din sălile puterii ruse au fost ocupate de mult timp”, a declarat Galliamov, fostul scriitor al discursurilor lui Putin, condamnat în lipsă la opt ani de închisoare pentru „răspândirea de informații false” despre armata rusă, pentru The Moscow Times.

Criza de personal face ca Rusia să ia decizii surprinzătoare

De altfel, după ce, potrivit estimărilor occidentale pierderile rușilor pe frontul ucrainean ar fi ajuns la 200 mii de morți și 400 mii de răniți, Putin a crescut deja cu 25% sumele pe care le primesc oamenii ce semnează contracte cu Ministerul Apărării.

Un rus care vrea să meargă pe front primește acum o sumă de până la două milioane de ruble (aproape 20 mii euro) la semnarea contractului cu Ministerul Apărării. Aceasta se adaugă salariului lunar de aproximativ 200 mii de ruble (1900 euro) primit de cei care pleacă la război.

Pe de altă parte, pe lângă deciziile luate pentru a atrage noi recruți, pe front se văd deciziile luate pentru a încerca să acopere criza de personal.

Forbes și UKDefenceJournal scriau că Kremlinul a realocat marinarii singurului portavion al marineri ruse, Amiral Kuznețov, pentru misiuni terestre, pe frontul din Ucraina.

Analistul din surse deschise Moklasen a fost primul care a oferit informațiile despre realocarea unora dintre cei aproximativ 1.500 de membri ai echipajului portavionului rusesc. Potrivit informațiilor, aceștia au format un așa-numit batalion mecanizat în cadrul Armatei 1 de tancuri, a concluzionat Moklasen.

Batalionul cu pricina a luptat deja în jurul orașului Harkov, în nordul Ucrainei, înainte de a se deplasa spre axa Pokrovsk, în est, potrivit UKDefenceJournal, care citează surse militare ucrainene.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.