Acasă Politic Noul vicepremier pentru Reintegrare, întrevedere cu Șeful Misiunii OSCE

Noul vicepremier pentru Reintegrare, întrevedere cu Șeful Misiunii OSCE

0

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, care, ieri, a depus jurământul, a avut, astăzi, o primă întrevedere cu Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova, Claus Neukirch. Oleg Serebrian a fost felicitat cu nominalizarea în funcție.

În cadrul dialogului a fost exprimată disponibilitatea menținerii unei conlucrări productive, inclusiv în cooperarea cu Președinția în exercițiu polonă a OSCE exercitată în anul 2022, având la bază prioritățile trasate și necesitatea promovării procesului de reglementare transnistreană.

Totodată, a fost evidențiată necesitatea desfășurării unui dialog constructiv în formatele de negocieri existente, în vederea identificării unor soluții viabile, care să asigure respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.