Astăzi, 01.04.2025 a intrat în vigoare noua structură a procuraturilor teritoriale care o aliniază corespunzător hărții judecătorești. Amintim că aceasta a fost aprobată la 24.01.2025 prin ordinul nr.12/3 emis de Procurorul General Ion Munteanu.
În context, unul din scopurile reorganizării a fost crearea condițiilor specializării procurorilor în cadrul procuraturilor teritoriale pe domeniul combaterii corupției mică și sistemică, torturii, traficului de ființe umane, trafic ilicit de droguri, crimelor cibernetice etc.
Noua structură urmează să asigure răspunsul proporțional al instituției de aplicare a legii la noile forme de infracționalitate, să eficientizeze procedurile de management și să îmbunătățească investigațiile desfășurate pe diverse domenii.
Potrivit ordinului menționat, mai multe procuraturi teritoriale, au fost reorganizate prin fuziune, după cum urmează:
Procuraturile raioanelor Fălești, Sîngerei şi Glodeni au fuzionat, prin contopire, cu Procuratura municipiului Bălţi, formând Procuratura Bălţi, sediile acestora devenind oficii secundare ale Procuraturii Bălți.
Procuraturile raioanelor Briceni şi Ocniţa au fuzionată, prin contopire, cu Procuratura raionului Edineţ, formând Procuratura Edineț, sediile acestora devenind oficii secundare ale Procuraturii Edineț.
Procuraturile raioanelor Cantemir şi Taraclia au fuzionat, prin contopire, cu Procuratura raionului Cahul, formând Procuratura Cahul, sediile acestora devenind oficii secundare ale Procuraturii Cahul;
Procuratura raionului Călărași a fuzionat, prin contopire, cu Procuratura raionului Strășeni, formând Procuratura Strășeni, sediul acesteia devenind oficiul secundar al Procuraturii Strășeni.
Procuraturile raioanelor Anenii Noi, Ştefan Vodă și municipiul Bender fuzionează, prin contopire, cu Procuratura raionului Căușeni, formând Procuratura Căușeni, sediile acestora devenind oficii secundare ale Procuraturii Căușeni.
Procuratura raionului Dubăsari a fuzionat, prin contopire, cu Procuratura raionului Criuleni, formând Procuratura Criuleni, sediul acesteia devenind oficiul secundar al Procuraturii Criuleni.
Procuraturile raioanelor Donduşeni şi Rîşcani au fuzionat, prin contopire, cu Procuratura raionului Drochia, formând Procuratura Drochia, sediile acestora devenind oficii secundare ale Procuraturii Drochia.
Procuraturile raioanelor Ialoveni și Leova au fuzionat, prin contopire, cu Procuratura raionului Hîncești, formând Procuratura Hîncești, sediile acestora devenind oficii secundare ale Procuraturii Hîncești.
Procuratura raionului Florești au fuzionat, prin contopire, cu Procuratura raionului Soroca, formând Procuratura Soroca, sediul acesteia devenind oficiul secundar al Procuraturii Soroca.
Procuratura raionului Nisporeni a fuzionat, prin contopire, cu Procuratura raionului Ungheni, formând Procuratura Ungheni, sediul acesteia devenind oficiul secundar al Procuraturii Ungheni.
Procuraturile raioanelor Rezina și Telenești au fuzionat, prin contopire, iar Procuratura raionului Șoldănești a fuzionat, prin absorbție, cu Procuratura raionului Orhei, formând Procuratura Orhei, sediile Procuraturilor raioanelor Rezina și Telenești devenind oficii secundare ale Procuraturii Orhei.
Procuratura raionului Basarabeasca au fuzionat, prin absorbție, cu Procuratura raionului Cimișlia, formând Procuratura Cimișlia.
Oficiul Comrat, Oficiul Ceadîr-Lunga și Oficiul Vulcănești au fuzionat, prin absorbție, cu Oficiul central al Procuraturii UTA Găgăuzia, formând Procuratura UTA Găgăuzia.
Prin urmare, procuraturile raioanelor Basarabeasca, Șoldănești, Oficiul Comrat, Oficiul Ceadîr-Lunga, Oficiul Vulcănești și Oficiul central al Procuraturii UTAG, care au fuzionat, prin absorbție, și-au încetat activitatea începând cu astăzi, 01 aprilie 2025.
Structura Procuraturii municipiului Chișinău nu s-a modificat.
Reamintim că, în rezultatul reorganizării, numărul procuraturilor teritoriale s-a redus de la 36 la 14 unități.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.