Acasă Economic Nouă răsturnare de situație pe piața valutară: Cursul BNM pentru 9 aprilie

Nouă răsturnare de situație pe piața valutară: Cursul BNM pentru 9 aprilie

0

Prețul dolarului a scăzut cu 25 de bani în raport cu ziua de miercuri, iar euro s-a ieftinit cu 7 bani.

La cursul valutar al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) pentru joi, 9 aprilie, un dolar american echivalează cu 18,52 de lei, un euro – cu 20,13 lei, o hrivnă ucraineană – cu 68 de bani, un leu românesc – cu 4,16 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 24 de bani.

Ratele oficiale de schimb pentru 09 aprilie 2020

Leul se apreciază astăzi semnificativ față de valutele de referință, după ce a scăzut în cotațiile oficiale de marți și miercuri. Prețul dolarului a scăzut spectaculos: cu 25 de bani. Cotația euro a coborât cu 7 bani.

Fluctuațiile actuale de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro – dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută.

Președintele Igor Dodon le-a adresat un avertisment dur celor care ar fi încercat, pe 2 aprilie, sau vor încerca pe viitor să se îmbogățească prin operațiuni speculative cu valută.

Președintele a spus că toate speculațiile financiare „vor fi taxate foarte dur de către stat” și că BNM dispune de rezerve valutare suficiente pentru a menține stabilitatea.

Consiliul Suprem de Securitate a discutat pe 7 aprilie și despre situația din sectorul bancar. Președintele a dat asigurări că piața bancară a Republicii Moldova are și va avea în continuare lichidități suficiente.

Igor Dodon a menționat că Banca Națională (BNM) deja a luat decizia de reducere a ratei de bază, stabilind-o la un minim istoric: de 3,25%. De asemenea, BNM a diminuat rata rezervelor obligatorii în lei până la 34% pentru băncile comerciale, decizie care va intra în vigoare pe 15 aprilie.

Din cauza coronavirusului, Bugetul de Stat poate avea pierderi de peste 7 miliarde de lei în 2020, în condițiile unei reduceri cu 3% a Prodului Intern Brut (PIB). Aceasta ar fi „varianta optimistă”, potrivit președintelui Igor Dodon.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.