Nord Stream 2 a început să încarce cu gaze naturale una dintre cele două conducte ale sale, pentru teste, potrivit operatorului gazoductului care traversează Marea Baltică din Rusia către Germania. Proiectul Nord Stream 2, extrem de politizat, a fost proiectat de Moscova să ocolească Ucraina cu exporturile sale de gaze către Europa, transmite SafeNews.md cu referire la News.ro.
Gazoductul va dubla capacitatea existentă de export prin conducte a Rusiei în Marea Baltică la 110 miliarde de metri cubi, echivalând cu mai mult de jumătate din totalul livrărilor de gaze ale Rusiei către Europa.
„Prima conductă va fi umplută treptat pentru a crea inventarul şi presiunea necesare, ca o condiţie prealabilă pentru testele tehnice ulterioare”, a anunţat luni compania din Elveţia care operează Nord Stream 2.
Etapele de pre-punere pentru a doua conductă sunt în curs, a adăugat acesta.
Nord Stream 2 aşteaptă în continuare aprobarea autorităţii de reglementare a energiei din Germania pentru a transporta gaze în Germania.
Agenţia daneză pentru energie a declarat luni că a acceptat ca conducta B să poată fi pusă în funcţiune. Mai trebuie îndeplinite unele condiţii înainte ca şi conducta A să poată începe să funcţioneze, a adăugat aceasta.
Proiectul a fost amânat la sfârşitul anului 2019, după sancţiunile din partea Statelor Unite, care nu doresc ca Europa să-şi mărească dependenţa de aprovizionarea cu energie din Rusia.
Washingtonul vrea, de asemenea, să vândă propriile gaze naturale lichefiate către Europa, livrate pe mare.
Rusia a trebuit să-şi folosească propriile nave pentru a pune ţevi pe fundul Mării Baltice, finalizând luna trecută construcţia proiectului de 11 miliarde de dolari.
Autoritatea de reglementare a energiei din Germania a declarat luna trecută că are la dispoziţie patru luni pentru a finaliza certificarea Nord Stream 2, după ce a primit toate documentele necesare pentru licenţa de funcţionare a companiei de operare a conductelor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.