Acasă Social Noi scumpiri în regiunea transnistreană: Vor fi majorate tarifele pentru gaz lumină...

Noi scumpiri în regiunea transnistreană: Vor fi majorate tarifele pentru gaz lumină și încălzire

0

Începând cu 1 ianuarie, în regiunea transnistreană vor crește tarifele la serviciile comunale și la transportul public — pentru a doua oară într-un an. Ieri, 28 iulie, așa-numitele autorități transnistrene au anunțat două majorări de prețuri. Din 1 ianuarie 2026, în regiune vor crește tarifele la serviciile comunale și la transportul public. Menționăm că aceasta este deja a doua majorare din acest an, transmit jurnaliştii de la Zona de Securitate.

Noile tarife la serviciile comunale pentru consumatorii casnici sunt următoarele: gaz natural — 1,75 ruble t.n./m³ (anterior 1,70 ruble t.n.);

Energie electrică — 1,50 ruble t.n./kWh (anterior 1,42 ruble t.n.);

Încălzire — 769,83 ruble t.n./Gcal (anterior 730,42 ruble t.n.);

Alimentare cu apă — 10,54 ruble t.n./m³ (anterior 730 ruble t.n.);

Canalizare — 9,81 ruble t.n./m³.

Tariful pentru călătoria cu troleibuzul va fi, începând cu 1 ianuarie, de 4,50 ruble t.n.

Menționăm că noile tarife la serviciile comunale au intrat în vigoare începând cu luna martie a acestui an, iar cele pentru transportul public — din luna mai.

Tarifele au crescut în contextul crizei gazelor provocate de Rusia. Din februarie, gazul ajunge în regiune prin malul drept al Republicii Moldova, furnizat de o companie maghiară. Și chiar dacă gazul este oferit regiunii sub formă de credit din partea Rusiei (condițiile acestui credit nu au fost făcute publice),regimul separatist suportă de unul singur costurile de transport al gazului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.