Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) anunță că în urma modificărilor aduse Legii nr.68/2024 pentru modificarea Legii nr.273/1994 privind actele de identitate în sistemul național de pașapoarte, vor interveni schimbări semnificative în procesul de eliberare a actelor de identitate pentru cetățenii străini.Imagine simbol
Potrivit autorităților, aceste schimbări vor afecta atât procedurile administrative, cât și informațiile incluse în documentele de identitate.
Astfel, începând cu data de 1 aprilie, fișele de însoțire pentru toate tipurile de buletine de identitate și permise de ședere aflate în circulație și valabile vor deveni nule.
Totodată, actele de identitate nu vor mai include informații privind adresa de domiciliu sau de reședință temporară pe partea verso a documentului. Este important de menționat că obligația de informare a IGM în termen de 15 zile în cazul schimbării domiciliului sau reședinței temporare rămâne în vigoare.
În acest sens, în perioada 17 februarie – 1 aprilie, procesul de depunere simultană a dosarelor pentru acordarea dreptului de ședere și documentare cu act de identitate va fi suspendat. De asemenea, în perioada 25 – 31 martie, Ghișeele unice de documentare a străinilor din cadrul Direcțiilor regionale vor sista procesul de documentare cu acte de identitate, urmând ca activitatea să fie reluată începând cu 1 aprilie.
Aceste modificări vor afecta atât cetățenii străini, cât și autoritățile responsabile de procesul de documentare, iar IGM recomandă tuturor persoanelor interesate să se informeze din timp despre noile reglementări.
„Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că Inspectoratul General pentru Migrație va face toate demersurile necesare pentru a asigura o tranziție cât mai ușoară și eficientă în implementarea noilor reglementări”, se arată în mesajul IGM.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.