În cadrul anchetei legate de o presupusă schemă de escrocherie desfășurată printr-un centru de apel, procurorii din Ialoveni au obținut plasarea în arest preventiv a șapte suspecți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Măsura a fost dispusă pentru a permite desfășurarea neîngrădită a investigațiilor și pentru a preveni eventuale influențe asupra probelor sau martorilor. Autoritățile menționează că toți cei vizați beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.
O a opta persoană, o femeie, este cercetată în continuare în stare de libertate. Procurorii au stabilit că, în cazul ei, nu există pericolul sustragerii de la urmărirea penală, motiv pentru care nu s-a impus reținerea.
Investigațiile sunt în plină desfășurare, iar anchetatorii nu exclud identificarea și altor persoane implicate în această activitate frauduloasă.
Citește știrea inițială aici: VIDEO // „Centru de apel” al escrocilor, destructurat: 8 reținuți și percheziții în forță după înșelăciuni cu promisiuni de câștig rapid
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.