Femeia care a fost găsită în această dimineață pe strada Albișoara, din Chișinău, s-ar fi prăbușit în gol de la etajul 9 al blocului de locuințe în care închiria un apartament.
Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că polițiștii au stabilit cu exactitate vârsta femeiei. Dânsa avea 38 de ani, dar nu 30 cum se anunțase anterior, și locuia singură.
Reprezentantul Poliției Capitalei spune că oamenii legii iau în calcul și versiunea unui caz de suicid, însă s-ar părea că poate fi vorba mai mult despre un accident, iar femeia s-ar fi prăbușit din neatenție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.