Fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, a comentat situația din Georgia. Potrivit lui, „este inacceptabil ceea ce i s-a întâmplat Elenei Khoshtaria, lideră a partidului Droa din Georgia”.
Într-un mesaj pe rețelele de socializare, Nicu Popescu a scris că Elena Khoshtaria „a fost abuzată fizic, umilită și tratată inuman, în plină Europă, în anul 2025”.
„Elene a fost membră a Parlamentului din Georgia între 2016 și 2022, iar între 2007 și 2012 a ocupat funcția de viceministră la Ministerul pentru Integrare Euro-Atlantică. De ani buni, este una dintre cele mai importante voci ale opoziției din Georgia. A fost reținută, lovită și agresată într-un centru de detenție. Elene a ales să nu tacă. A vorbit nu doar pentru ea, ci pentru toți cei care nu au vizibilitate — mai tineri, mai vulnerabili, mai ușor de intimidat”, a scris ex-ministrul de Externe.
Totodată, Popescu a mai menționat că ceea ce se întâmplă în Georgia nu este un caz izolat.
„Din păcate, acest caz nu este o excepție. El arată cât de departe este dispus să meargă un regim care se teme de vocea oamenilor. Un regim care se teme de valorile europene. De integrarea europeană. Ceea ce se întâmplă în Georgia este mai mult decât o știre tristă. Este un semnal cât se poate de clar despre cât de repede pot degrada realitățile într-un stat care, acum un an și ceva, era declarat stat candidat pentru aderarea la UE, iar astăzi reține, maltratează și torturează opoziția democratică și pro-europeană”, a conchis Popescu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.